Sistemul de asigurări sociale funcţiona în Germania din anii ’80 ai secolului al XIX-lea, impus de către regalistul Bismarck ca soluţie împotriva ascensiunii socialismului, în ideea prezervării Monarhiei. Prin Statul-Social german erau atrase categorii largi în favoarea Monarhiei şi se frâna simpatia pe care o câştigau ideile socialiste, republicane. Introducerea asigurărilor sociale în Germania le este atribuită reformatorilor conservatori von Bismarck şi von Taffe. Motivele care l-au determinat pe Bismarck să introducă legi de protecţie socială bazate pe contribuţie erau strict politice, loialitatea funcţionarilor de stat şi a angajaţilor din industrie fiind esenţială pentru puterea centrală. Iniţiatorii acestor programe sociale au avut, aşadar, prea puţin în comun cu social-democraţia sau cu sindicatele.

Din perspectiva gânditorilor politici monarhişti ai vremii, doar instituţia Coroanei îndeplinea o funcţie de echilibru în societate. Regele era factorul de echilibru social. Argumentele filosofilor erau acelea că intervenţia Regelui putea fi de natură conservatoare (în sensul garantării drepturilor recunoscute diverselor categorii sociale existente) sau de natura intervenţiei sociale (atunci când urmărea îmbunătăţirea situaţiei claselor de jos). Pentru Lorenz von Stein în Germania sau Mihail Fărcăşanu în România, nicio altă instituţie politică decât Monarhia nu putea fi garanţia progresului social. Regimul monarhic se constituia într-o Monarhie adaptată la noile raporturi sociale care cheamă poporul de partea ei şi care se sprijinea pe clasele de jos. Din aceste cauze regimul ideal era intitulat de către aceşti gânditori drept Monarhie socială.

Studentul Dimitrie Gusti a frecventat mediile culturale germane în regimul lui Wilhelm al II-lea - fiul Împăratului Frederic al III-lea şi nepotul lui Wilhelm I. Gusti va imagina, mai târziu, intervenţia monarhică în plan social într-un mod asemănător cu acest profil al Monarhului preocupat de soarta celor mulţi.

În anii, ’30 Regele Carol al II-lea va fi numit de către Gusti drept Regele ţăranilor şi al satelor româneşti. Ca ministru, după introducerea Legii Serviciului Social obligatoriu, Gusti va planifica modernizarea lumii rurale, nu în sensul asigurărilor sau al contribuţiilor sociale ca în Germania, ci în sensul unei inginerii sociale destinate îmbunătăţirii situaţiei clasei largi ţărăneşti. Ţinta comuncării politice nu a fost clasa muncitoare (slab reprezentată într-o ţară agrară), ci ţărănimea. Prin politici de asistenţă socială şi intervenţie culturală la sate, Monarhia era apărătoarea ţărănimii române, devenea o Monarhie socială.

Volumul pe care l-am încheiat recent Capcanele politice ale sociologiei interblice – o istorie politică a Şcolii gustiene se ocupă de activitatea politică a membrilor Şcolii de Sociologie de la Bucureşti în perioada interbelică. În contextul crizei economice, membrii Şcolii Sociologice s-au separat în anii ’30 în grupuri distincte: cei care au intrat într-o competiţie directă au fost susţinătorii Mişcării legionare şi carliştii. Fondatorul Şcolii, sociologul Dimitire Gusti, era convins că numai cu ajutorul Curţii regale îşi putea desăvârşi proiectul de modernizare a satului românesc.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News