Casa Albă a confirmat sâmbătă lichidarea lui Hamza bin Laden, fiul preferat al lui Osama bin Laden, prezentat drept succesorul acestuia la conducerea Al-Qaida şi al cărui deces a fost raportat prima dată de mass-media americane la sfârşitul lui iulie, informează Reuters şi AFP.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei americane, Hamza bin Laden a fost ucis "într-o operaţiune contrateroristă care a avut loc în regiunea afgano-pakistaneză". "Uciderea lui Hamza bin Laden nu doar lasă Al Qaida fără importante abilităţi de conducere şi fără o simbolică legătură cu tatăl lui (cu Osama bin Laden), ci şi subminează importante activităţi operaţionale ale grupării", se spune în comunicat.
Recompensă oferită de Washington
Hamza bin Laden era considerat fiul preferat, respectiv succesorul desemnat, al lui Osama bin Laden, fondatorul reţelei aflate la originea atentatelor de la 11 septembrie 2001. Inclus pe lista neagră a SUA a persoanelor acuzate de "terorism", tânărul în vârsta de circa 30 de ani a murit, susţineau trei responsabili americani citaţi la sfârşitul lui iulie de NBC. Canalul preciza că sursele sale nu au furnizat detalii suplimentare privind locul sau data morţii şi nici nu au precizat dacă SUA au jucat un rol.
Washington a oferit în februarie o recompensă care putea atinge un milion de dolari pentru orice informaţie ce ar fi permis găsirea lui Hamza bin Laden.
În arhivele liderului jihadist confiscate în timpul raidului american din 2011 în cursul căruia el a fost ucis în Pakistan şi dezvăluite la sfârşitul lui 2017 de CIA figura de altfel o înregistrare video cu nunta fiului sau Hamza, care părea să se afle în Iran. Sunt primele imagini de la o vârstă adultă cu Hamza obţinute de servicii de informatii occidentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"