"Ceea ce se întâmplă nu merge aşa cum au planificat ruşii. Asta este foarte clar. Şi asta nu înseamnă că ucrainieni câştigă, nici nu înseamnă că înfrângerea Rusiei este inevitabilă, dar prin orice altă măsură obiectivă pe care o vedem, războiul din Ucraina merge rău pentru ruşi şi mai bine pentru ucrainieni. Conform planurilor inițiale capturate, trebuia să fie un război blitzkrieg, de 15 zile, pentru a prelua controlul Ucrainei.
La nivel operaţional, capturarea rapidă a Kievului a fost scopul principal. Se poate spune că axele Crimeei şi Donbasului se sprijină reciproc. Ăsta este adevărat. În Crimeea, există trei directive care au plecat: una spre Odessa, una spre Zaporojie şi una spre Mariupol. La Mariupol, s-au întâlnit cele două direcţii din est, a Donbasului şi a Mariupolului, şi se pare că Donbas a fost ocupat integral de forţele ruse şi separatiste.
"Eşecurile rusești nu se limitează numai la logistică"
Acumularea puterii de-a lungul unei singure axe a făcut ca acel convoi de 60 km să devină cea mai mare parcare de tehnică militară din lumea. Se presupune că planul de aprovizionare al acestor forţe a existat cel puţin într-un mod aspiraţional, dar derularea operaţiunilor a făcut ca acel plan să dispară pur şi simplu în ceea ce se întâmplă astăzi. Eşecurile rusești nu se limitează numai la logistică. La nivel tactic, se pare că armata rusă a pierdut capacitatea de a-şi rezolva sarcinile şi obiectivele de bază. De exemplu, de la întreţinerea regulată la disciplina formaţiei de securitate.
Vedem ce se întâmplă. Videoclipurile venite - unele reale, unele fake-uri - sunt pline de soldaţi ruşi care au abilităţi la nivel scăzut. Nu a fost o sincronizare între ceea ce au făcut şi au permis adesea ca succesele timpurii ale înaintării să fie irosite. Aici iti dau un exemplu: atacul aerian asupra aerodromului Antonov. A fost cucerit o dată, recucerit de brigada specială de reacție rapidă a ucrainienilor. Apoi, a fost din nou recucerit de ruși. Acum, au reușit să ducă vreo 30 de elicoptere ca să creeze un pod aerian în zona respectivă", a spus Alexandru Grumaz la DCNews TV.
Emisiunea integrală, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”