Escrocherie cu felicitări de sărbători. Nu deschide acest e-mail
A apărut o nouă escrocherie în România. Hackerii se folosesc de felicitările de sărbători, pentru a-și infecta calculatorul.
Hackerii s-au folosit de perioada sărbătorilor de iarnă, pentru a le goli conturile românilor cu ajutorul unui cal troian ascuns în felicitările de Crăciun.
Virusul de Crăciun se răspândește mai ales prin intermediul email-urilor infectate, care obligă internauții să deschidă un fișier atașat.
Printr-o nouă campanie de mailspam, la utilizator ajunge un e-mail marcat ca „Petrecerea de Crăciun", „Petrecerea de Crăciun săptămâna viitoare", „Meniul petrecerii", „Programul de sărbători, „Petrecerea de Revelion" sau altceva similar. E un document Word, simplu la prima vedere, dar care conține noul Troian Emotet.
„Am atașat meniul pentru petrecerea de Crăciun săptămâna viitoare. Dacă doriți să aduceți ceva, uitați-vă la listă și anunțați-mă. Nu uitați să vă aduceți donațiile pentru bradul de Crăciun. Detalii în atașament" – sună textul emailului virusat.
Amenințarea a fost deja observată de specialiștii de la Microsoft și Cofense Labs, care lucrează la îndepărtarea virusului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News