Escrocheria momentului. 20 000 de oameni lăsați fără banii de pe carduri
Aproximativ 19 000 de români s-au trezit cu conturile golite de bani după ce au trimis datele de pe card în urma unui fals anunț care le spunea că vor primi bilete de avion gratuite.
Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică a anunțat că mii de români au rămas fără bani pe card, după ce au fost păcăliți să dea un share unui anunț în numele companiei Wizzair.
În urmă cu două săptămâni, hackerii au lansat mai multe pagini web false în numele majorităţii companiilor aeronautice, respectiv un site fals pentru Tarom, alt site fals pentru Blue Air, altul fals pentru Wizzair. Internauții erau rugați să-și dea datele personale pentru a putea câștiga 2 bilete de la acea companie dacă dădeau share paginii respective. Mulți s-au prins că e o păcăleală şi au dat dat sfoară în țară.
Experţii IT spun că hackerii au vrut doar să testeze piaţa, iar apoi au revenit cu altă pagină falsă, una singură, în numele WizzAir. Ideea a rămas aceeași: completezi datele persoane, dar acum ţi se cerea să bagi şi datele unui card bancar, dai share şi poţi să câştigi 2 bilete gratuite. Cine a respectat toţi paşi a rămas fără bani pe card, iar în această situaţie se regăsesc aproximativ 19.000 de persoane, relatează Româniatv.net.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News