Data publicării:

Erich Mocanu, jurnalist de investigații: Cherecheș vrea să depună o cerere pentru eliberare. În cazul extrădării, va fi închis într-o celulă nouă dotată cu standardele europene

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Primarul fugar Cătălin Chercheș, din Baia Mare, o să afle în scurt timp dacă scapă de arestul preventiv în Germania.   

Primarul fugar Cătălin Chercheș, din Baia Mare, o să afle în scurt timp dacă scapă de arestul preventiv în Germania. Edilul va fi scos din închisoare și dus în fața judecătorilor. Magistrații trebuie să decidă și dacă va fi adus în România. Dacă această decizie a extrădării se aprobă, atunci Cherecheș va fi încarcerat mai întâi într-un corp nou al închisorii Rahova, într-o celulă dotată cu standardele europene.

Erich Mocanu, jurnalist de investigații, a comentat acest subiect printr-o intervenție telefonică la Antena 3 CNN.

"Procuratura și judecătoria din Germania au primit toate documentele pe care le-au cerut"

"Procuratura și judecătoria din Germania au primit toate documentele pe care le-au cerut. În următoarele săptămâni sau zile, posibil, judecătorii o să-l cheme în judecată pe domnul primar Cătălin Cherecheș. Avem informații că avocatul domnului Cherecheș din Germania are de gând să depună o cerere pentru a fi eliberat pe perioada de arestare pe care o are, atâta timp cât nu se știe dacă va fi extrădat în România sau nu. Se cere să fie judecat în libertate și nu doar acolo în închisoarea din Munchen", a spus Erich Mocanu

"Acum nu știu exact cu ce documente a venit avocatul domnului Cătălin Cherecheș aici în Germania. În principiu, de aceea l-au și ținut arestat. El nu are un domiciliu în Germania, nu are o viață pe care să și-o petreacă aici în Germania, cu toate că are neamuri înstărite care au unde să-l țină. Totuși, nu este o garanție că el va rămâne acolo. De aceea l-au ținut până acum în Munchen arestat. O să vedem dacă judecătorii o să accepte dovezile și probele avocatului. Părerea mea este că nu. Nu există o dovadă clară că el va rămâne aici în Germania. Să depui un jurământ în fața judecătorului în care promiți că nu părăsești țara, nu cred că o să funcționeze. Nu am prins niciun caz în toți anii ca judecătorii să accepte o asemenea promisiune", a afirmat jurnalistul de investigații Erich Mocanu.

CITEȘTE ȘI:

Cătălin Cherecheș cere eliberarea din închisoare. Statul român ar putea fi dat în judecată la CEDO de către apărarea fostului edil

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel