Erdogan - Papa Francisc, întâlnire. Tema discuțiilor
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost primit luni de Papa Francisc, în centrul convorbirilor aflându-se Ierusalimul şi consecinţa deciziei preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Oraşul Sfânt drept capitală a Israelului, relatează Reuters.
În cadrul audienţei, care a durat 50 de minute, cei doi şi-au exprimat preocuparea în legătură cu această decizie despre care mulţi aliaţi americani afirmă că ar putea afecta eforturile de pace din Orientul Mijlociu.
Preşedintele Erdogan a fost adus în Piaţa Sfântul Petru unde străzile care sunt de obicei pline de turişti au fost închise ca urmare a unor măsuri de securitate. Cei doi lideri urmau să discute de asemenea situaţiile din Siria, Irak, ajutorul umanitar şi refugiaţii.
Două state
Vaticanul susţine soluţia a două state în conflictul israeliano-palestinian, ca ambele părţi să convină asupra statului Ierusalimului - unde se află locurile sfinte ale musulmanilor, evreilor şi creştinilor - în cadrul procesului de pace.
Palestinienii doresc ca Ierusalimul de Est să devină capitala unui viitor stat independent, în timp ce Israelul a declarat întregul oraş 'unit şi etern' drept capitală a sa.
Erdogan, despre SUA
Preşedintele Erdogan şi Papa Francisc au discutat la telefon după ce Trump a făcut anunţul în decembrie 2017 şi au convenit că orice schimbare a statutului Oraşului Sfânt ar trebui evitată.
Înainte de a părăsi Turcia cu destinaţia Vatican, Erdogan a afirmat că SUA s-au izolat singure în problema Ierusalimului.
'În procesul care urmează, haideţi şi acceptaţi Ierusalimul drept capitală a Palestinei. Acesta este punctul la care urmează să ajungem. Lucrăm la aceasta', a declarat Erdogan jurnaliştilor la Istanbul.
Erdogan a intrat în conflict cu Papa Francisc, când acesta din urmă a devenit în 2015 primul şef al Bisericii Romano-Catolice care a calificat în mod public drept 'masacru' uciderea în 1915 a 1,5 milioane de armeni, lucru negat mereu de Turcia.
Manifestaţii anti-Erdogan privind respectarea drepturilor omului şi situaţia kurzilor din Turcia urmează să aibă loc în cursul zilei la Roma. Aproximativ 3.500 de forţe de poliţie şi de securitate au fost mobilizate pentru aceste manifestaţii, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News