Data publicării:

Erdogan inaugurează primele livrări de gaze din Marea Neagră înainte de alegeri: 'Este o etapă istorică pe calea independenţei energetice a Turciei'

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat joi primele livrări de gaze turceşti provenind dintr-un zăcământ din Marea Neagră, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor generale, în timp ce Ankara urmăreşte să ajungă la o independenţă energetică, potrivit AFP.  

Aceste livrări intervin în timp ce Erdogan este angajat într-o luptă strânsă în perspectiva alegerilor din 14 mai, considerate pe larg ca fiind cele mai importante din istoria modernă a Turciei.

În 2020, Turcia a descoperit rezerve de gaze în largul provinciei Zonguldak, la aproximativ 400 km est de Istanbul, pe coasta Mării Negre. La vremea respectivă, Erdogan l-a calificat drept 'cel mai important zăcământ de gaze naturale din istoria Turciei', care va permite ţării 'să-şi asigure securitatea energetică şi să se elibereze astfel de dependenţa faţă de importurile de energie'.

Pe atunci, preşedintele turc spunea că aceste 'rezerve sunt estimate la 320 miliarde de metri cubi' de gaze. În iunie 2022, Turcia a lansat oficial exploatarea şi a început construcţia unui gazoduct subacvatic care trebuie să-i permită să producă 10 milioane de metri cubi de gaze pe zi în cursul primei faze şi până la 40 milioane de metri cubi pe zi, după darea în exploatare şi a altor puţuri, potrivit lui Erdogan.

Conform experţilor, aceste 10 milioane de metri cubi de gaze pe zi ar acoperi aproximativ 6% din consumul anual al Turciei, care se ridică la 60 de miliarde de metri cubi, ceea ce ar da un impuls economiei.

'Este o etapă istorică pe calea independenţei energetice a Turciei', a declarat Erdogan în cadrul unei ceremonii la Zonguldak, transmisă în direct de televiziunea publică turcă.

'Când ne vom atinge capacitatea maximă, vom acoperi 30% din necesarul de gaze al ţării' datorită rezervelor din Marea Neagră, a spus preşedintele turc.

Anul trecut, 40% din gazul consumat în Turcia a provenit din Rusia. Turcia importă de asemenea gaze naturale din Azerbaidjan şi Iran, ceea ce a determinat Ankara să caute modalităţi pentru a-şi diversifica aprovizionarea, în special după războiul declanşat de Rusia în februarie 2022 împotriva Ucrainei.

Inflaţia în ţară a ajuns la 50,5% în decurs de un an, iar lira sterlină turcă este în cădere liberă, ceea ce face ca cheltuielile de trai să fie greu de suportat pentru majoritatea turcilor, notează AFP, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel