Data publicării:

Erdogan acuză SUA că au transformat Consiliului de Securitate al ONU în ”Consiliul de protecţie a Israelului”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat sâmbătă Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit 'Consiliul de protecţie a Israelului', a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza, transmite AFP.

'Din 7 octombrie, Consiliul de Securitate a devenit un consiliu pentru protecţia şi apărarea Israelului', a denunţat şeful statului turc, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia drepturilor omului. Potrivit Reuters, el a cerut totodată reformarea Consiliului de Securitate al ONU.

Solicitarea de încetare a focului în Gaza făcută de Consiliul de Securitate al ONU este respinsă doar de vetoul SUA. Este aceasta drept? Consiliul de Securitate al ONU trebuie să fie reformat', a declarat Erdogan la o conferinţă privind drepturile omului care se desfăşoară la Istanbul.

Şeful statului turc a insistat din nou că lumea este mai mare decât cinci, o referire la faptul că Consiliul de Securitate al ONU are cinci membri permanenţi cu drept de veto, China, Franţa, Rusia, Regatul Unit şi SUA.

'O altă lume este posibilă, dar fără America. Statele Unite sunt alături de Israel cu banii şi echipamentele lor militare. Hei, America! Cât vei plăti pentru asta? (...) În fiecare zi, Declaraţia Drepturilor Omului este încălcată în Gaza', a continuat el.

La rândul său, preşedintele Autorităţii palestiniene Mahmoud Abbas a declarat sâmbătă că el consideră SUA 'responsabile de vărsarea de sânge' din Gaza, după vetoul exprimat de Washington.

Calificând poziţia americană drept 'imorală', Abbas a adăugat că el consideră SUA 'responsabile de vărsarea de sânge a copiilor, femeilor şi persoanelor vârstnice palestiniene din Fâşia Gaza, căzute victime ale forţelor de ocupaţie' israeliene.

Potrivit unui comunicat difuzat de biroul său de presă, SUA sunt 'partenere' ale Israelului la 'delictele de genocid, epurare etnică şi război' pe care statul israelian le comite în Gaza, în Cisiordania ocupată şi în Ierusalim.

'Această politică devine un pericol pentru lume şi o ameninţare pentru securitatea şi pacea internaţionale', a adăugat Abbas.

În schimb, liderul opoziţiei de centru din Israel, Yair Lapid, a afirmat că antisemitismul este unica 'explicaţie raţională' pentru decizia secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de a insista asupra unei încetări umanitare a focului în Gaza.

Guterres a recurs săptămâna aceasta la un mecanism excepţional din Carta Naţiunilor Unite, articolul 99, care îi permite să solicite intervenţia Consiliului în cazuri de ameninţări grave la adresa păcii şi securităţii în lume, iar rezoluţia ce a urmat a fost blocată prin veto de către SUA.

'Doar când Israelul se apără după ce copiii noştri au fost ucişi de terorişti brutali şi oamenii noştri au fost luaţi ostatici secretarul general al ONU decide brusc să invoce articolul 99 pentru a ajuta Hamas. Cum ştim că-i vorba despre antisemitism? Pentru că nu există nicio altă explicaţie raţională', a scris sâmbătă Lapid într-o serie de postări pe social media.

Lapid s-a referit la alte conflicte letale, precum cele din Sudan şi Siria, spunând că în aceste cazuri nici Guterres şi nici predecesorii săi nu au recurs la articolul 99 pentru a impune o dezbatere în Consiliul de Securitate, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel