Ultima grevă generală în învăţământ a fost în 2005, în toamnă. O ţin minte foarte bine, pentru că abia intrasem la liceu. A durat câteva săptămâni, timp în care nu am făcut nimic. Era fain, ne simţeam bine. Eram copii de 15 ani şi ni se părea că să ai timp liber în timpul anului şcolar, când în mod normal nu ai vacanţă, e cel mai tare lucru posibil. Doar că după reluarea şcolii, ne-am dat seama că nu e deloc aşa. 

Pierdusem câteva săptămâni de cursuri, astfel că ele trebuiau cumva recuperate. Şi cum nu prea exista varianta pompării de materia în nişte elevi în 2-3 săptămâni, cât mai era până la vacanţă de Crăciun, cât ratasem în alte câteva săptămâni, s-a decis să venim la şcoală şi sâmbăta. Cu ore scurtate, pauze de 5 minute, stăteam cel mult 5 ore la şcoală. Şi când spun stăteam, o spun pentru că, la cele mai multe materii, doar stăteam. Profesorii citeau reviste sau cărţi sau fiecare ce avea, iar noi ne vedeam de ale noastre. Absenţe nu se puneau, aşa că era ca şi cum nu ar fi. Doar o semnare de condică, aş spune eu. 

Dar era timpul nostru, timp liber. Câteva ore de şcoală sâmbăta poate că pentru unii nu par mult. Pentru un copil de 14-15 ani, însă, e ca şi cum ţi s-ar fura ceva important pentru tine. Sâmbăta nu mai era ziua aia în care dormeai, poate, până la 9-10. Devenise o altă zi de şcoală, cu alarmă, cu trezit dimineaţă. 

Din toată greva respectivă, cel mai mult au avut de suferit elevii. Cel puţin asta am simţit eu atunci, ca elev. 

Acum, greva începe în 22 mai. Şcoala e pe final, mai erau 4 săptămâni, ceea ce înseamnă că situaţia şcolară e oricum aproape definitivată. În funcţie de cât va dura, elevii ar putea începe mai devreme vacanţa de vară, lucru pentru care unii se vor bucura. Poate chiar cei mai mulţi se vor bucura. Din păcate, vara se dă şi examenul de Bacalaureat, care, realist vorbind, ar putea fi afectat de grevă. 

Nu contest, probabil că salariile profesorilor sunt mici şi insuficiente. Aşa cum sunt şi salariile altor categorii profesionale, care nu intră în grevă. Dar nu pot să nu mă gândesc şi la performanţă. România are o rată mare a analfabetismului funcţional, elevii de liceu promovează în număr mai mic în ultimii ani examenul de Bacalaureat, iar mie îmi fuge gândul şi la profesorii pe care i-am avut, cândva, şi care se lăudau că la ei se iau greu note bune sau că numărul corigenţilor şi al celor care pică (în funcţie de etapa în care mă aflam, liceu sau facultate) e în creştere de la an la an. 

E normal să vrei salariu mai mare, să fii plătit mai bine, dar e normal ca asta să se întâmple şi în funcţie de performanţe. Nu văd, cu toată bunăvoinţa, de ce un profesor care pregăteşte 2-3 olimpici pe an ar trebui să ia acelaşi salariu cu unul care predă aceeaşi materie dar care are 10 elevi la corigenţă în fiecare an. 

Nu văd de ce unul care reuşeşte să îi facă pe elevi să înţeleagă materia din clasă ar trebui să fie plătit la fel cu cel care spune, deschis, că elevii săi au nevoie de meditaţii. 

Educaţia are buget mic, an de an, guvern de guvern. O ştim cu toţii, nu are rost să ne ascundem. Dar mi se pare că pentru unii, intrarea în sistem e văzută ca un dat: am intrat, e clar, de acum o să am salariu bun, altfel fac grevă! 

Poate ar fi timpul ca lucrurile să se schimbe, iar schimbarea să vină întâi de la profesori. Să reuşească să înveţe elevii de la şcoală, să reuşească să facă meditaţiile o chestiune de domeniul trecutului, să îi facă pe elevi să iubească şcoala, nu să o abandoneze. Şi apoi să ceară triplări de salarii. Pentru că le vor fi meritat! 

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News