Data publicării:

”Energia nu este un lux, dar noi astăzi nu-i ajutăm pe cei care au nevoie, astăzi îi ajutăm pe toți”. Daniela Dărăban (ACUE), semnal fără precedent din energie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Economie
WhatsApp
pexels foto
pexels foto

Ne lamentăm și căutăm vinovați inclusiv în energie. O spune chiar o figură reprezentativă din domeniu, în timp ce atrage atenția asupra a ceea ce trebuie să facem astăzi. Timpul nu doar că nu stă în loc în industria energiei, dar ceea ce este făcut astăzi are efecte nu mâine, ci abia peste 4-5 ani. 

Daniela Dărăban, director Executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a punctat, în cadrul dezbaterii, că sunt foarte multe elemente noi pentru sistem, despre care, dacă nu vor fi abordate corect, vom vorbi inclusiv peste 10 ani și vom da vina pe Green Deal. ”Ne petrecem mult prea mult timp căutând de ce nu putem să facem ceea ce am putea să facem” a spus Daniela Dărăban. Aceasta precizează că ”dacă nu rezolvăm astăzi investițiile necesare, pentru că, în energie, investițiile în infrastructură îți apar în 4-5 ani, nu vom ajunge la un preț final sustenabil”. 

”Noi astăzi nu-i ajutăm pe cei care au nevoie, noi astăzi îi ajutăm pe toți”

Directorul executiv ACUE a atras atenția: ”Să omori investițiile pentru că tu crezi că o evoluție a tarifului nu poate fi sustenabilă, eu cred că este o greșeală. Nu suntem singurii care trebuie să facem asta. Există foarte multe modele de bune practici și cred că ar trebui să ne uităm mai atent dacă vrem să facem ceva”. 

Referindu-se la furnizare, Daniela Dărăban a asigurat că ”tot sectorul de furnizare este total de acord că trebuie să avem o politică socială sănătoasă”: ”Suntem total de acord că accesul la energie nu este un lux, este o utilitate, suntem total de acord că nivelul de trai pornește de aici: de la accesul la utilități, iar energia este critică”. Există și un ”dar”. ”Vreau să pun pe masă unde suntem astăzi. Noi astăzi nu-i ajutăm pe cei care au nevoie, noi astăzi îi ajutăm pe toți” a spus-o tranșant directoarea executivă ACUE, adăugând că ”de fapt, avem un preț plafonat pentru 7,5 milioane de clienți din 9”. Plafonul ar trebui să țină cont de venit, consideră Daniela Dărăban. 

Vezi mai mult în conferința VIDEO: 

Youtube video image

DC Media Group, trust media din care fac parte DC News, DC Business, DC Medical, Știri Diaspora, Defense Romania, Spectacola, Astrosens, Părinți și Pitici, DC Sport, DCNewsTV și RadioDCNews, a organizat, în data de 25 martie 2025, Energy Forum Ediția a XIII-a: 2025 - Anul provocărilor în Energie. Energy Forum, eveniment ajuns la a 13-a ediție, va reuni toți factorii de răspundere: Guvern, Parlament, autorități locale, instituții cu atribuții în domeniu, reprezentanții companiilor din domeniu, ai asociațiilor profesionale, ai societății civile, jurnaliști și analiști.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel