Emmanuel Macron vrea să schimbe foaia în Liban, țară în continuare fără guvern și în criză
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Macron schimbă foaia
Macron schimbă foaia
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a afirmat că este necesar „să schimbe abordarea” în Liban, în continuare fără guvern şi scufundat într-o criză socio-economică fără precedent, acuzându-i indirect pe oficialii libanezi că au eşuat în îndeplinirea responsabilităţilor lor.

Potrivit Agerpres, „Timpul testului de responsabilitate se apropie de sfârşit şi, fără îndoială, este foarte clar că în următoarele săptămâni va trebui să schimbăm abordarea, metoda”, a declarat fără alte detalii şeful statului francez care încearcă de mai multe luni, fără succes, să obţină formarea unui guvern în Liban şi implementarea reformelor.

„Nu putem lăsa poporul libanez în situaţia în care se află”, a continuat preşedintele francez în cursul unei conferinţe de presă cu omologul său israelian, Reuven Riblin. „Trebuie să facem totul pentru a evita prăbuşirea ţării şi, prin urmare, să accelerăm formarea unui guvern şi reformele necesare”, a spus el, reiterând ataşamentul său „faţă de poporul libanez”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel