Data publicării:
Emmanuel Macron, vizită România. Agendă, culise, măsuri de securitate
Președintele Franței, Emmanuel Macron, ajunge astăzi în România. La ora 13:00, președintele Franței va sosi la Palatul Cotroceni.
Program vizită
Președintele Emmanuel Macron și președintele Klaus Iohannis vor discuta la Palatul Cotroceni și la ora 14:30 vor susține o declarație de presă.
Premierul Mihai Tudose îl primește la ora 15:00 pe președintele Franței la Vila Lac, apoi Emmanuel Macron va participa la o recepţie a comunităţii franceze la ambasadă, unde va susţine un discurs.
Cei doi președinți, Iohannis și Macron, vor merge la ora 17:30, la Muzeul Satului "Dimitri Gusti", după care preşedintele francez va avea o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de afaceri francez.
La 19.30, Macron va participa la o recepţie oferită de Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Subiecte-cheie, pe agendă
Președintele Franței urmărește reluarea legăturilor cu Europa de Est după o perioadă de mai mulți ani în care acestea au fost neglijate "sub președințiile lui Nicolas Sarkozy și Francois Hollande." Un subiect foarte sensibil pe care Emmanuel Macron îl va aborda este situația muncitorilor detașați veniți din Europa de Est.
Măsuri speciale de securitate
Măsuri speciale de securitate au fost luate în Capitală, cu ocazia vizitei de mâine a președintelui francez, Emmanuel Macron.
SPP va dispune măsuri de protecție a înaltului demnitar. Traseul pe care îl va urma președintele francez a fost examinat de cei de la SPP, întotdeauna existând un traseu principal și unul de rezervă.
Măsuri speciale au fost luate și la Aeroportul Otopeni, unde va ateriza Emmanuel Macron, acesta urmând să fie preluat de SPP.
Apelul Airbus pentru România. Moment cheie
”Așteptăm un anunț pentru organizarea unei licitații transparente, așa cum cere legislația europeană, care să ne dea ocazia să participăm cu H215”, un model de elicopter polivalent, a declarat pentru AFP directorul Airbus Helicopters România, Serge Durand. Americanii de la Bell Helicopters au cerut aprobarea Congresului SUA pentru a vinde în România elicoptere de atac. De asemenea, au primit aprobarea pentru a fi vândute României sistemele de rachete Patriot și HIMARS, produse în SUA, fără să existe un program de offset și transfer tehnoloigc. Francezii vin cu oferta MBDA, rachete mai moderne decât cele americane, susținute de offset și de transfer tehnologic, în contextul în care se vorbește tot mai mult de Europa Apărării. Riscul unor proceduri de achiziții netransparente și care încalcă legislația europeană este declanșarea infringementului la adresa României.
Gigantul Airbus Helicopters și IAR Ghimbav construiesc la Brașov ultimul model de elicopter Airbus Super Puma H215, dar Guvernul României nu dă niciun semnal că ar vrea să cumpere astfel de elicoptere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News