Data publicării:
Emmanuel Macron: O Franţa în care concetăţenii noştri evrei se tem nu este Franţa
Emmanuel Macron a făcut mai multe declarații după creșterea numărului de incidente antisemite.
Emmanuel Macron a deplâns "reapariţia insuportabilă a unui antisemitism necontrolat". În plus, acesta a afirmat că o "Franţa în care concetăţenii noştri evrei se tem nu este Franţa", potrivit unei scrisori publicate sâmbătă seara în cotidianul francez Le Parisien, transmite Agerpres, citând AFP.
"O Franţa în care concetăţenii noştri evrei se tem nu este Franţa. O Franţă în care francezii se tem din cauza religiei lor sau a originii lor nu este Franţa", a scris şeful statului francez în Le Parisien, în ajunul unui "mare marş civic" care, potrivit lui, trebuie să arate o Franţă "unită în spatele valorilor sale, universalismul său".
A crescut numărul de incidente antisemite
După izbucnirea războiului dintre gruparea islamistă Hamas şi Israel, numărul de incidente antisemite a crescut brusc în numeroase ţări. Un rabin care purta haine tradiţionale a fost atacat joi de un adolescent la o staţie de metrou din centrul Parisului, potrivit poliţiei franceze, citată de dpa.
Elysée a anunţat că preşedintele Republicii intenţionează să se adreseze francezilor înainte de această manifestaţie organizată duminică la Paris la apelul preşedinţilor Adunării Naţionale şi Senatului, Yaël Braun-Pivet şi Gérard Larcher.
Numărul actelor ostile împotriva evreilor a explodat în Franţa de la atacul Hamas în Israel, la 7 octombrie, şi de la riposta militară israeliană. Peste 1.200 au fost înregistrate într-o lună, notează AFP.
Macron: Israelul are dreptul să se apere
"Franţa trebuie să rămână unită în spatele valorilor sale, a universalismului său, unită pentru ea însăşi, pentru a-şi îndeplini proiectul şi a lucra pentru pacea şi securitatea tuturor în Orientul Mijlociu", a insistat preşedintele francez.
"Atacul terorist din 7 octombrie a antrenat un răspuns armat din partea Israelului. Israelul, am spus-o din prima zi, are dreptul să se apere. Nu există "da, dar": excluderea Hamas este o necesitate", a explicat el.
"Această apărare trebuie să fie însoţită de reluarea unui dialog politic şi să vegheze la protejarea civililor şi ostaticilor din Gaza, care nu pot plăti cu viaţa pentru nebunia sângeroasă a teroriştilor", a adăugat el, reluând pledoaria pentru "un armistiţiu umanitar imediat care să conducă la o încetare a focului".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News