Data publicării:
Emmanuel Macron: Aripa SI implicată în atentatul de la Moscova a avut mai multe tentative în Franţa
Aripa grupării jihadiste Stat Islamic 'implicată' în atacul care a făcut 137 de morţi la Moscova 'a avut în ultimele luni mai multe tentative pe teritoriul francez', a declarat luni preşedintele Emmanuel Macron, la o zi după creşterea alertei de securitate la nivelul maxim în Franţa, informează AFP.
'Trebuie să evităm orice instrumentalizare sau deformare, dar să fim exigenţi şi eficace. Acesta este spiritul în care avansăm noi şi eu sper că Rusia va face la fel', a declarat preşedintele francez la sosirea în teritoriul-departament francez Guyana, în condiţiile în care omologul său rus Vladimir Putin a sugerat o responsabilitate a Ucrainei în acest atac. 'Ar fi şi cinic, şi contraproductiv pentru Rusia însăşi şi pentru securitatea cetăţenilor săi să folosească acest context pentru a încerca să-l întoarcă împotriva Ucrainei', a insistat Macron în faţa presei.
Stat Islamic a revendicat atacul comis vineri seara împotriva spectatorilor veniţi la o sală de concerte de lângă Moscova. Aripa sa Stat Islamic-Khorasan, prezentă în Afganistan şi Pakistan, este prima suspectă, în opinia unor experţi în terorism mondial. Potrivit lui Emmanuel Macron, serviciile de informaţii franceze apreciază că respectiva entitate 'a pus la cale acest atentat şi l-a pus în aplicare'.
Executivul francez a luat act, în timpul unei reuniuni duminică seara la Palatul Elysee, că 'această grupare particulară care este implicată, se pare, în acest atentat, a avut în ultimele luni mai multe tentative chiar pe teritoriul nostru', a explicat şeful statului francez. 'Prin urmare, date fiind ramificaţiile sale şi intenţiile sale, ca măsură de precauţie, însă cu elemente credibile şi solide', s-a decis creşterea alertei teroriste la nivelul maxim, care fusese scăzut în ianuarie.
Emmanuel Macron a mai spus că Franţa 'le-a propus serviciilor ruse, la fel şi partenerilor din regiune, o cooperare sporită', 'date fiind informaţiile de care dispun serviciile noastre şi elementele ce ar putea fi utile ruşilor'. Solicitat să spună dacă ar putea discuta direct cu omologul său rus, Macron a răspuns că aceste contacte s-ar face 'într-o primă etapă la nivel tehnic şi ministerial'. 'Vom vedea evoluţia contextului şi dacă zilele sau săptămânile ce vin o justifică', a adăugat liderul francez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News