Emma Răducanu şi-a luat antrenor rus. Reacţie din Parlamentul britanic: Kremlinul va folosi asta ca lovitură de PR
Tenismena britanică de origine română Emma Răducanu a anunţat că va colabora cu antrenorul rus Dmitry Tursunov. Parlamentul britanic a reacţionat şi şi-a exprimat dezacordul.
Emma Răducanu, locul 10 WTA, are obiceiul să schimbe des antrenorii, iar acum a hotărât să lucreze cu Dmitri Tursunov, cel care a fost pe locul 20 în ierarhia tenisului masculin. Jucătoarea în vârstă de 19 ani va fi însoţită în luna august de antrenorul rus, care o va ajuta să pregătească US Open.
Răducanu, al cărei tată este român, a devenit celebră în septembrie anul trecut, când a reuşit să câştige US Open venind din calificări. Ea este prima reprezentantă a Marii Britanii care a cucerit un trofeul de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977.
Răducanu nu a reuşit de atunci să regăsească nivelul de joc care i-a permis să scrie una dintre cele mai incredibile pagini din era Open.
Tursunov a fost până la începutul lui iunie antrenorul estonienei Anett Kontaveit, numărul 2 WTA, care a câştigat cinci turnee în timpul colaborării cu el. Anterior, rusul a mai pregătit o jucătoare de top, belarusa Arina Sabalenka, ce a fost şi ea locul 2 WTA.
Dacă experienţa de la US Open va fi concludentă, Răducanu ar putea continua colaborarea cu Tursunov, scrie Agerpres.
Tursunov le-a antrenat pe Aryna Sabalenka, Elena Vesnina, Aslan Karatsev și Anna Kontaveit, de care s-a despărțit chiar înainte de Roland Garros.
Reacţie din Parlamentul britanic. "Kremlinul va folosi asta ca lovitură de PR"
”Kremlinul va folosi asta ca o lovitură de PR, va spune că Marea Britanie nu e interesată de războiul din Ucraina, așa că ar fi mare păcat dacă Emma va merge înainte cu această decizie.
O îndemn să își reconsidere poziția sau măcar să condamne războiul barbar purtat de Putin”, a transmis Chris Bryant, membru al parlamentului britanic, potrivit Express.
Emma Răducanu, "vedetă într-o maşină ieftină". Tenismena, surprinsă la volanul unui Sandero
Îmbrăcată în echipament de sală, Emma Răducanu s-a urcat la volanul uneia dintre cele mai ieftine maşini comercializate în Marea Britanie, o Dacia Sandero.
Jurnaliştii de la Daily Mail au numit-o pe Emma Răducanu "vedetă într-o maşină ieftină" şi s-au arătat surprinşi că tenismena a ales un vehicul de doar 7995 lire sterline, deşi este ambasadorul de brand al celor de la Porsche.
De altfel, sportiva a şi recunoscut că visul său din copilărie era să deţină un Porsche 911.
"Prima mea amintire despre maşină a fost când antrenorul m-a plimbat cu ea. De fiecare dată când veneam la antrenament, îi vedeam maşina şi visam să am şi eu una într-o zi", a spus Emma Răducanu la începutul anului.
Emma Răducanu a spus când se va retrage din tenis, deși are doar 19 ani
Campioana de 19 ani de la US Open, britanica Emma Răducanu, speră probabil să aibă o traiectorie a carierei similară cu cea a lui Barty și să câștige mai multe titluri majore, însă nu se va retrage prea devreme. Vorbind înainte de înfrângerea suferită la Miami Open în fața Katerinei Siniakova, Răducanu, numărul 13 mondial, a declarat:
"Vreau să fiu în joc cât mai mult timp posibil. Am doar 19 ani. Abia am intrat în circuit și vreau să fiu în joc până la 30 de ani. Asta arată că nu trebuie să fi preocupat exclusiv de tenis. Cred că partea de educație a ajutat foarte mult. Cunosc o mulțime de jucători care au renunțat la școală la 12 sau 13 ani. Se antrenează prea mult și se aleg cu accidentări. Când ești atât de tânăr, nu este sănătos să te antrenezi atâtea ore."
"Cred că faptul că am fost la școală mi-a ținut mintea ocupată. Mi-a deschis perspective spre partea intelectuală a tenisului, pentru că simt că îmi place să-mi folosesc mai mult creierul. Îmi place foarte mult sportul cu motor, așa că atunci când am timp liber, ceea ce este destul de rar, încerc să petrec timp cu familia și prietenii mei, să recuperez timpul pierdut, urmărind mereu cursele. În acest moment, tot ce mă interesează este să termin întreg sezonul. Chiar dacă am pierdut mai devreme în fiecare turneu,simt că nu mă afectează cu adevărat, pentru că îmi place provocarea de a fi doborât și de a încerca să urc din nou acolo sus," a mai spus Emma Răducanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News