Emma Răducanu răspunde criticilor: Sunt 100% de acord să o iau de la capăt
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Emma Răducanu
Facebook Emma Răducanu
Tenismena britanică Emma Răducanu a răspuns criticilor, cu doar câteva săptămâni înainte de US Open. 

”Cred că, indiferent de ce am spus, probabil că am avut anumite așteptări de la mine care erau probabil un pic deformate. Iar acum, cu adevărat, le accept.

Bine, nu va fi neapărat drăguț sau ușor, dar sunt 100% de acord să o iau de la capăt, ca să fiu sinceră. De exemplu, dacă clasamentul meu se prăbușește până la 1000 WTA sau ceva de genul ăsta, atunci nu-mi pasă pentru că știu că sunt capabilă. Am învățat că sunt destul de rezistentă. Am fost doborâtă în fiecare săptămână, literalmente în fața tuturor, și m-am ridicat de fiecare dată. Este doar o experiență de învățare distractivă pentru mine”, a declarat Emma Răducanu, potrivit Eurosport.

Emma Răducanu şi-a luat antrenor rus. Reacţie din Parlamentul britanic: Kremlinul va folosi asta ca lovitură de PR

Emma Răducanu, locul 10 WTA, are obiceiul să schimbe des antrenorii, iar acum a hotărât să lucreze cu Dmitri Tursunov, cel care a fost pe locul 20 în ierarhia tenisului masculin. Jucătoarea în vârstă de 19 ani va fi însoţită în luna august de antrenorul rus, care o va ajuta să pregătească US Open.

Răducanu, al cărei tată este român, a devenit celebră în septembrie anul trecut, când a reuşit să câştige US Open venind din calificări. Ea este prima reprezentantă a Marii Britanii care a cucerit un trofeul de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977.

Răducanu nu a reuşit de atunci să regăsească nivelul de joc care i-a permis să scrie una dintre cele mai incredibile pagini din era Open.

Tursunov a fost până la începutul lui iunie antrenorul estonienei Anett Kontaveit, numărul 2 WTA, care a câştigat cinci turnee în timpul colaborării cu el. Anterior, rusul a mai pregătit o jucătoare de top, belarusa Arina Sabalenka, ce a fost şi ea locul 2 WTA.

Dacă experienţa de la US Open va fi concludentă, Răducanu ar putea continua colaborarea cu Tursunov, scrie Agerpres.

Tursunov le-a antrenat pe Aryna Sabalenka, Elena Vesnina, Aslan Karatsev și Anna Kontaveit, de care s-a despărțit chiar înainte de Roland Garros.

Reacţie din Parlamentul britanic. "Kremlinul va folosi asta ca lovitură de PR"

”Kremlinul va folosi asta ca o lovitură de PR, va spune că Marea Britanie nu e interesată de războiul din Ucraina, așa că ar fi mare păcat dacă Emma va merge înainte cu această decizie.

O îndemn să își reconsidere poziția sau măcar să condamne războiul barbar purtat de Putin”, a transmis Chris Bryant, membru al parlamentului britanic, potrivit Express.

Emma Răducanu, "vedetă într-o maşină ieftină". Tenismena, surprinsă la volanul unui Sandero

Îmbrăcată în echipament de sală, Emma Răducanu s-a urcat la volanul uneia dintre cele mai ieftine maşini comercializate în Marea Britanie, o Dacia Sandero. 

Jurnaliştii de la Daily Mail au numit-o pe Emma Răducanu "vedetă într-o maşină ieftină" şi s-au arătat surprinşi că tenismena a ales un vehicul de doar 7995 lire sterline, deşi este ambasadorul de brand al celor de la Porsche. 

De altfel, sportiva a şi recunoscut că visul său din copilărie era să deţină un Porsche 911. 

"Prima mea amintire despre maşină a fost când antrenorul m-a plimbat cu ea. De fiecare dată când veneam la antrenament, îi vedeam maşina şi visam să am şi eu una într-o zi", a spus Emma Răducanu la începutul anului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel