Data publicării:

Emma Răducanu, printre personalitățile care vor fi decorate de Regina Elisabeta a II-a de Anul Nou

Autor: Andrada Oana | Categorie: Sport
WhatsApp
Foto: Instagram @emmaraducanu
Foto: Instagram @emmaraducanu

Emma Răducanu s-ar număra printre personalitățile care vor fi decorate de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii de Anul Nou, potrivit presei.  

Emma Răducanu, sportiva britanică cu tată român, va fi recunoscută, alături de Chris Whitty, Daniel Craig sau Joanna Lumley, cu onoruri de Anul Nou de către Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, scrie Daily Mail. Tânăra în vârstă de 19 ani va fi decorată pentru realizările sale din 2021 în tenisul de performanță, potrivit sursei citate. 

Presa britanică scrie că Emma Răducanu ar urma să primească distincția MBE (Membru al Ordinului Imperiului Britanic). Tenismena ar deveni astfel cea mai tânără beneficiară a titlului MBE. De altfel, ea a primit o scrisoare din partea Reginei Elisabeta a II-a, după victoria de la US Open. 

„Vă trimit felicitările mele pentru succesul dumneavoastră, câștigarea Campionatului de tenis al Statelor Unite. Este o realizare remarcabilă la o vârstă atât de fragedă și este o dovadă a efortului și dăruirii tale. Nu am nicio îndoială că performanța ta extraordinară și cea a adversarei tale Leylah Fernandez vor inspira următoarea generație de jucători de tenis. Vă trimit cele mai calde urări de bine vouă și numeroșilor voștri susținători”, îi transmisese Regina Elisabeta a II-a sportivei. 

Șapte curiozități despre Emma Răducanu, revelația de la US Open 2021

Britanica Emma Răducanu a devenit prima jucătoare de tenis din istorie venită din calificări care câştigă un turneu de Mare Şlem, după ce a învins-o în două seturi, 6-4, 6-3, pe canadianca Leylah Fernandez, la New York, în finala US Open, la care au asistat 23.000 de spectatori.

Succesul este şi mai impresionant în condiţiile în care Răducanu, numărul 150 mondial înaintea acestei competiţii, a câştigat toate cele zece meciuri disputate la Flushing Meadows fără să cedeze niciun set. Ultima jucătoare care reuşise acest lucru a fost americanca Serena Williams, în 2014, conform Agerpres. 

7 curiozități despre Emma Răducanu 

Familia ei s-a stabilit în Londra când avea doi ani

Emma Răducanu s-a născut în Canada, din tată român și mamă chinezoaică. Familia ei s-a stabilit în Londra, Marea Britanie, când avea doi ani. 

Citește continuarea articolului AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel