Data publicării:
Emisiunea SCOASĂ de la Antena 1. Mirela Vaida, detalii din culise. "M-a DURUT. Oamenii nu au înțeles"
Mirela Vaida a vorbit într-un interviu exploziv pentru DC NEWS, despre cel mai greu moment din cariera sa. Iată ce spune despre eliminarea din grilă a emisiunii pe care oamenii nu au înțeles-o.
"Cel mai greu moment din carieră a fost acela când am început un proiect foarte frumos, care se numea "Totul pentru dragoste" și în care voiam să arătăm oamenilor modele de viață. Femei singure, care astăzi sunt cineva în lumea business, artei, tot ceea ce înseamnă femei singure care rămân după un divorț traumatizant să-și crească singure copiii, oameni model cum ar fi medici, eroi medici care salvează copii. Am vrut să aducem exemplele pozitive în fața românilor și am avut această emisiune vreo trei luni de zile, pe Antena 1 dragilor, nu la mine în bucătărie", a declarat Mirela Vaida, în excusivitate pentru DC NEWS.
"Din păcate, atât de mic a fost interesul publicului, încât, cu durere în suflet, cei de la Antena 1 m-au anunțat că această emisiune se va scoate. M-a durut nu neapărat faptul că emisiunea în sine s-a scos, ci faptul că oamenii nu au înțeles mesajul și nu au fost interesați de el.
Am stat acasă, eram și însărcinată în luna a patra, am stat acasă până am născut, iar acele luni au fost groaznice pentru mine pentru că, în urma sarcinii, eram într-o stare mai predispusă la suspine, la tristețe, la melancolie, nu mai aveam emisiune, îmi lipsea și îmi lipsește în general munca fizică și activitatea zilnică, dezamăgirea după un proiect care nu a avut succes și acum când văd această falsă pudoare și această ipocrizie a celor care nu vor să vadă așa ceva (n.r. Serialul "Vulpița"), dar se uită milioane de români", a completat ea.
Citește și: Mirela Vaida, către cei care se uită la Vulpița: Eu aş fi prima care aş spune "nu vă uitaţi la asta!"
Vezi aici interviul complet:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News