Data publicării:

Emiratele Arabe Unite vor furniza Germaniei gaz lichefiat și motorină

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Germania va beneficia de gaz lichefiat și motorină din Emiratele Arabe Unite.

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Germania au semnat duminică, cu prilejul vizitei cancelarului german Olaf Scholz la Abu Dhabi, un acord care prevede furnizarea în 2022 şi 2023 de gaz lichefiat şi de motorină statului european, relatează AFP.

Ministrul industriei din EAU, Sultan al-Jaber, şi-a exprimat satisfacţia pentru un "nou acord istoric" care "întăreşte parteneriatul energetic în plină expansiune între EAU şi Germania" cu prilejul semnării acordului, în prezenţa cancelarului Olaf Scholz, potrivit agenţiei de presă din Emirate, Wam.

Scholz, care s-a întâlnit cu preşedintele EAU, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, prezent şi el la ceremonia de semnare, a "salutat" un acord privind "securitatea energetică", a adăugat Wam.

Acordul prevede exportul unei încărcături de gaz natural lichefiat (GNL) către Germania la sfârşitul lui 2022, apoi furnizarea de cantităţi suplimentare în 2023.

Până la 250.000 de tone pe lună

Agenţia Wam relatează despre o livrare directă de motorină realizată în septembrie şi despre un acord pentru furnizarea a până la 250.000 de tone de motorină pe lună în 2023.

În virtutea acordului, EAU vor furniza "o încărcătură de GNL care va fi livrată la sfârşitul lui 2022 şi utilizată pentru darea în folosinţă a terminalului plutitor de import de GNL al Germaniei de la Brunsbuettel", un port de la Marea Nordului.

Societatea petrolieră publică din EAU, ADNOC, a efectuat prima da livrare directă de motorină Germaniei în septembrie, şi "va furniza până la 250.000 de tone de motorină pe lună în 2023", potrivit aceleiaşi surse.

Liderul german a început sâmbătă, în Arabia Saudită, un turneu în Golf în speranţa de a încheia noi acorduri energetice pentru a înlocui furnizorul rus şi a atenua criza energetică provocată de invadarea Ucrainei de către Moscova.

Sâmbătă, Scholz s-a întâlnit la Jeddah cu prinţul moştenitor saudit şi liderul de facto al regatului petrolier Mohammed bin Salman şi, mai târziu în cursul zilei de duminică, el va pleca spre Qatar, ţară cu importante resurse de gaz, pentru discuţii cu emirul Tamim ben Hamad Al-Thani, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel