Data publicării:
Emilia Dorobanțu, PRIMA reacție după incendiul care i-a mistuit locuința
Cântăreața Emilia Dorobanțu a făcut prima declarație, după incendiul care i-a mistuit locuința.
"Suntem devastați în momentul de față. Este o mare tragedie atât pentru mine, cât și pentru familia mea. Toată munca de-o viață a părinților mei, a mea, pur și simplu acum este făcută scrum. Sper ca bunul Dumnezeu să ne dea putere să trecem peste această mare tragedie.
Au ars toate costumele mele populare, toate premiile, toate trofeele.", a dezvăluit solista Emilia Dorobanțu în direct.
Flăcările au distrus acoperișul imobilului, pe 250 de metri pătrați, haine, mobilier, electronice și electrocasnice, conform Mediafax. Pentru stingerea incendiului, au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, un echipaj SMURD și trei autospeciale pentru primă intervenție.
"Pompierii au acționat pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Pe timpul intervenției au fost evacuate din locuință și cinci butelii de aragaz. Militarii au acționat aproximativ cinci ore pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negativ", a transmis, joi seara, ISU Olt.
"Cauza probabilă a izbucnirii incendiului, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost supraalimentarea centralei termice", au mai anunțat reprezentanții ISU Olt.
Incendiul a afectat casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara, județul Olt. Primarul comunei Curtișoara, Gheorghe Gănescu, a declarat corespondentului Mediafax că părinții artistei nu erau acasă în momentul izbucnirii flăcărilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News