Data actualizării:
Data publicării:

Emil Hurezeanu, predicție sumbră privind prețul petrolului

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Emil Hurezeanu, în contextul evenimentelor recente din Irak, a susuținut, miercuri seară, la Digi 24, că "vântul va bate şi mai puternic în pânzele spărgătorului de gheaţă Vladimir Putin", în condițiile în care petrolul se va scumpi.

Statele Unite se află în situaţia de a cocheta cu Iranul pentru oprirea insurgenţilor suniţi din Irak, situația fiind complicată, după ce una dintre marile rafinării (n.r. Baiji, aflată la 210 km nord de Bagdad), care rafinează un sfert din petrolul Irakului, a fost ocupată miercuri. Astfel, Statele Unite l-ar ajuta pe Nouri al-Maliki, premierul irakian şiit, pe care l-a calificat drept „sectarist şi corupt", a declarat analistul Emil Hurezeanu, în emisiunea "Jurnal de seară".

Citește și Al treilea război în Irak

„Nu ştim cum arată lucrurile pe termen lung şi dacă nu cumva Irakul riscă să se transforme într-o Sirie, iar atunci lucrurile se complică la maxim, într-un conflict în care vor apărea şi Israelul, şi Iranul, şi Arabia Saudită, puterile reale din regiune, care pot să intre într-un conflict ele însele", a mai spus Emil Hurezeanu.

Prețul petrolului se va majora

Întrucât hidrocarburile irakiene sunt blocate în bună parte, Emil Hurezeanu prevede o scumpire a petrolului în Irak și la nivelul OPEC, situația creată avantajând regimul de la Moscova.

„Vântul va bate şi mai puternic în pânzele spărgătorului de gheaţă Vladimir Putin. Ceea ce se putea crede, la un moment dat, la nivel speculativ - aşa cum s-a întâmplat la începutul anilor '80 -, că americanii ar putea folosi ca instrument de presiune economică indirectă, dar foarte eficientă la adresa Rusiei, prin diminuarea preţului barilului de petrol, astfel încât unul dintre principalele articole de export ale Rusiei, petrolul, şi într-un fel şi gazul, să coste mai puţin, într-o piaţă cu preţuri mai mici, impuse din afară", a susținut Emil Hurezeanu, care crede că autorităţile de la Kremlin „se felicită pentru ce se întâmplă în această ţară (n.r.Irak), iar rolul Siriei şi al Rusiei, în apărarea lui Bashar al-Assad şi în menţinerea la distanţă a americanilor, va intra într-o etapă nouă. "

Dacă vor fi angrenate mai multe state din regiune în conflictul din Irak, Rusia rămâne una dintre puţinele ţări care furnizează petrol, deci nu se pune problema ca preţul barilului de petrol să scadă, a apreciat Emil Hurezeanu.

Combatanții jihadisti au luat cu asalt miercuri în zori cea mai mare rafinărie din Irak, din Baji.

Tot miercuri, ministrul irakian de Externe Hoshyar Zebari a anunţat că Bagdadul a cerut "în mod oficial" Washingtonului să efectueze atacuri aeriene contra jihadiştilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel