Emil Constantinescu, ISACCL. ACUZE de fake news în scandalul momentului
Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului acuză că este ținta unei campanii de dezinformare și minciuni prin omisiune din categoria fake-news.
„Realitatea TV a difuzat duminică 15 aprilie, o știre referitoare la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului cu titlul "Sinecură pentru Emil Constantinescu de la Guvern." Un demers jurnalistic care probează o crasă lipsă de profesionalism și se poate înscrie, în egală măsură, în categoria fake-news.
În Dicționarul Explicativ al limbii române (DEX), definiția cuvântului sinecură este limpede: „Funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă." Dacă ar fi dat dovadă de o minimă decență, respect pentru public și etica profesională, jurnaliștii postului de televiziune Realitatea ar fi putut constata, citind legea de înființare a ISACCL, că se află într-o gravă eroare, pentru că din articolele 4 și 5 reiese că membrii Consiliului Științific și președintele acestuia nu sunt retribuiți. Din Legea 117/2017, publicată în Monitorul Oficial la 26 mai 2017, după ce a fost votată de ambele camere ale Parlamentului și promulgată de președintele Klaus Iohannis, se poate observa lesne că Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este un centru de excelență al Academiei Mondiale de Artă și Știință (WAAS) care își desfășoară activitatea complet independent, toate deciziile fiind luate de un Consiliu Știinific din care fac parte membrii români ai WAAS, conducerea internațională a WAAS, președinți, vicepreședinți și membri ai Academiei Române, rectorii universităților din București, Cluj-Napoca și Iași”, informează ISACCL într-un comunicat de presă.
„Numele acestora și o scurtă prezentare a activității lor se regăsesc pe site-ul Institutului (www.institutlevant.ro). La rândul său, Consiliul Consultativ este alcătuit din personalități recunoscute pentru reputația lor științifică. Să spui despre aceștia că sunt persoane controversate este o calomnie grosolană și poate fi sancționată ca atare. Conducerea executivă a ISACCL este asigurată de un director-general și un director științific, angajați prin concurs, în urma unor anunțuri publice, iar competența lor este fără tăgadă. Andreea Grecu, director-general al ISACCL, este cadru didactic asociat la Universitatea din București, manager cultural reputat, cu o bogată experiență în audit, care a condus Administrația Fondului Cultural Național, finanțator de proiecte prin concurs. Directorul științific, Dan Grigorescu, profesor emerit al Universității din București, expert UNESCO, se bucură de o mare reputație internațională în domeniul conservării patrimoniului și a condus programele „Tempus" și „Socrates", care au organizat, în colaborare cu Uniunea Europeană, cercetarea științifică și mobilitatea universitară în România”.
„Emil Constantinescu nu primește nicio sinecură”
„Așadar, Emil Constantinescu nu primește nicio sinecură de la Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și nici din altă parte. Dimpotrivă, toate rezultatele activității sale prestigioase în arena internațională, inclusiv „Inițiativa Levant pentru pace globală" au fost transferate ISACCL și puse în slujba intereselor României.
Lipsa de profesionalism este flagrantă pe parcursul întregului material difuzat. Este criticată lipsa programelor și proiectelor fără legătura logică evidentă că acestea nu pot exista atâta vreme cât Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului nu a putut organiza concursurile pentru posturile de cercetători până la aprobarea Memorandumului de către Guvern. Din acest motiv a fost întârziată și concretizarea acordurilor de colaborare perfectate cu instituții academice și centre universitare de prestigiu din spațiul Levantului. Pentru a demoniza ISACCL, Realitatea TV deplânge ipocrit soarta institutelor de cercetare și o întrebare, deloc retorică, se impune: câte știri a prezentat până acum în legătură cu acest subiect și câți cercetători au fost invitați în studioul Realității TV pentru a vorbi despre activitatea lor și a atrage atenția decidenților asupra problemelor cu care se confruntă?”
Acuze
„Dacă Realitatea TV ar fi respectat regula de aur a jurnalismului și ar fi cerut un punct de vedere din partea conducerii ISACCL, ar fi evitat o ipostază jenantă pentru ea însăși.
Probabil că nici alegerea zilei în care a fost difuzată această știre nu este întâmplătoare. Emil Constantinescu se afla în drum spre Cairo, unde participă la întrunirea board-ului „Bibliotecii din Alexandria", al cărui membru este din anul 2014. La fel s-a întâmplat și în martie 2017, când Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului a fost ținta unor atacuri similare, iar Emil Constantinescu se afla în acel moment la Berlin, unde conducea activitățile Academiei de Diplomație Culturală, al cărei președinte a fost în perioada 2011-2017. Toate precizările, punctuale și clare, ale consilierului Alina Stan au fost ignorate cu bună știință.
Felul în care Realitatea TV a construit și difuzat această știre probează o rea intenție, demonstrează premeditarea și existența unei campanii concertate: Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului este ținta unor interese de grup pentru care inițiativele novatoare, capabile să stârnească un interes global și să conducă la creșterea prestigiului României sunt derizorii.
Postul de televiziune care clamează lupta pentru adevăr și dreptate își arată chipul rușinos de slugă a dezinformării și minciunii”, se mai arată în comunicat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News