Data actualizării:
Data publicării:

Emil Boc, informație de ultimă oră de la Bruxelles. ”Șansă uriașă, de 80 de MILIARDE de euro”

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Emil Boc
Sursa foto: Facebook Emil Boc

Emil Boc a făcut un anunt de ultima oră, de la Bruxelles, care privește direct și România.

"Ne mirăm că Europa insistă pe această dimensiune verde nepoluantă. Ea este deja în faza avansată, aici, în Europa, iar dacă noi nu înțelegem că viitorul este acesta al transportului alternativ la maşină, al transportului nepoluant, electric, al transportului care salvează vieţi şi aduce locuri de muncă bine plătite... Avem, acum, o şansă cu banii aceştia din Planul Naţional de Reziliență şi Redresare şi din fondurile structurale. Sunt 80 de miliarde de euro pentru şapte ani. Am avut 75 de miliarde de euro pentru 14 ani. Acum avem 80 pentru şapte ani. Vă daţi seama ce şansă uriaşă avem pentru a ridica şi noi infrastructura la nivelul aşteptărilor cetăţenilor noştri, comparabil cu ce se întâmplă în UE?

"Sper ca România să fructifice această deschidere europeană"

Vă mai spun un lucru de ultimă oră, care mă bucură şi sper ca România să fructifice această analiză şi deschidere europeană. Urmează Preşedinţia Franţei la Consiliul Rotativ al UE - o puternică voce, alături de noul cancelar german care deja şi-a deschis vizite la Paris şi, după aceea, în alte capitale europene. Am văzut, între priorităţile anunţate de preşedintele Macron, un lucru pe care eu îl susţin de zece ani încoace: flexibilizarea discuţiilor europene cu privire la deficite, acea regulă de aur de 3% deficit din PIB.

Acel procent de 3% trebuie să rămână pentru educaţie, sănătate, pentru aspecte care ţin de cheltuieli curente ale statului. Nu poţi să pui în aceeaşi oală a deficitului de 3% şi investiţiile în infrastructura feroviară, rutieră, de mediu, digitalizare, inovare şi aşa mai departe pentru că niciodată nu vei reuşi. Și, mai ales, noi, ţările din Est, care au intrat târziu în UE, să ne pună la aceeaşi unitate de măsură cu vechile țări din UE care şi-au consolidat timp de 30 de ani toată infrastructura şi nouă acum să ne spună: "ştiţi, nu mai puteţi să aveți deficit pentru investiţii".

Deficit special pentru infrastructură

Sunt de acord. Cei 3% să rămână regula de aur pentru cheltuielile maximale ale statului, cu ceea ce nu îşi poate acoperi în educație, sănătate, armată şi celelalte domenii conexe, dar pentru infrastructură, aşa cum este acum PNRR-ul, să fie o derogare cu obiective precise, punctuale, care să arate beneficii în timp şi care să îţi permită să te apropii de nivelul de traiul din UE, de nivelul de infrastructură de acolo, de locuri de muncă bine plătite. Un deficit special creat pentru infrastructură şi, în special, infrastructură verde şi digitală”, a spus Emil Boc, în cadrul dezbaterii ”Anul european al căilor ferate în România: este nevoie de un Pact Național pe Transporturi Feroviare?”, organizată de DCMedia Group. 

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel