Data publicării:
Emil Boc, culisele discuției cu Florin Cîțu: Noi restricții naționale. Mugur Ciuvică: Va fi o carantină care se va numi ”măsuri punctuale”
Primarul Emil Boc a anunțat că vor fi impuse noi măsuri la nivel național, aceasta fiind concluzia discuțiilor purtate cu premierul Florin Cîțu.
”Premierul a avut o atitudine extrem de echilibrată, spunând că, pe de o parte, e nevoie de protejarea sănătății populației, pe de altă parte, de menținerea economiei deschise. Carantina a rămas ca o soluție extremă, de evitat, ca ultimă soluție, și accentul să fie pe măsuri alternative la carantină, atât în București, cât și în țară” a anunțat Emil Boc, la Antena 3, în emisiunea Cătălinei Porumbel.
Noi restricții la nivel național, pentru a evita carantina
Concluziile discuției cu premierul Florin Cîțu au fost, anunțate de Emil Boc, au fost: ”Să se întărească actualele măsuri în vederea respectării cu strictețe a acestora prin implicarea Poliției Locale și a Poliției Naționale, vor fi impuse printr-un act legislativ de nivel național unele măsuri noi suplimentare care vor întări măsurile existente actuale, fără a se ajunge la carantină. Nici carantină de weekend, nici carantină generalizată, ci doar măsuri punctuale, cum ar fi, de exemplu, accesul restricționat în mall-uri, raportat la capacitatea mall-ului.” Conform primarului din Cluj-Napoca, care este și preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, s-a mai susținut nevoia vaccinării accelerate, premierul avansând scenariul ca la sfârșitul lunii aprilie să se ajungă la 100.000 de vaccinări pe zi.
Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigați Politice, a remarcat că ”se conturează o carantină care nu se va mai numi carantină, se va numi măsuri punctuale, asta este știrea pe care ne-a dat-o dl. Boc. În rest, e o amețeală totală”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News