Emil Boc, Adriean Videanu și Gheorghe Pogea, vizaţi de un dosar DNA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Procurorii DNA au disjuns dosarul în care a fost trimis în judecată omul de afaceri Ioan Nicolae, fiind investigate posibile fapte de corupţie, vizând foşti înalţi demnitari, printre care Emil Boc, Gheorghe Pogea, Adriean Videanu şi Vasile Puşcaş, potrivit Mediafax .

Potrivit procurorilor, în prima parte a anului 2009, Ioan Niculae ar fi încercat să corupă o serie de funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului, cu scopul de a-i convinge să promoveze o Hotărâre de Guvern, prin care să fie acordate facilităţi fiscale, privind subvenţionarea achiziţiei de îngrăşăminte chimice, cu consecinţă directă în beneficiul financiar al grupului Interagro, fapte pentru care a fost trimis în judecată.

În rechizitoriul prin care Ioan Niculae a fost trimis în judecată, procurorii DNA au dispus disjungerea cauzei „în cazul miniştrilor şi a altor funcţionari publici sau demnitari, precum şi altor persoane, implicaţi în circuitul proiectului de HG sau în demersurile pentru susţinerea actului normativ privind acordarea de subvenţii la achiziţia de îngrăşăminte din producţia internă, act normativ care ar fi fost profitabil pentru afacerile grupului Interagro şi i-ar fi adus venituri lui Ioan Niculae de câteva sute de milioane de euro".

[citeste si]

DNA menţionează că pe parcusul urmăririi penale au rezultat date potrivit cărora "anumiţi miniştri, din cadrul Guvernului, au susţinut proiectul de act normativ care l-ar fi favorizat pe Ioan Niculae, patronul Interagro, şi ar fi produs prejudicii evidente României, atât pe plan european, cât şi bugetului de stat. Printre aceşti miniştri, actele de urmărire penală ( din dosarul lui I. Niculae-n.r.) i-au evidenţiat pe Emil Boc – prim ministru, Pogea Gheorghe – ministru al Finanţelor Publice şi Videanu Adriean – ministrul Economiei, care a exercitat asupra secretarului de stat Harbuz Liviu, fie anumite forme de presiuni, fie demersuri de persuadare, pentru ca acesta să găsească soluţii pentru promovarea şi adoptarea actului normativ vizat de patronul Interagro", arată DNA în documentul citat.

Procurorii susţin că au date şi despre Vasile Puşcaş, ministrul Integrarii Europene la acel moment, menţionat de Ioan Niculae şi Bunea Stancu ca fiind unul dintre demnitarii care au susţinut interesele lui Ioan Niculae.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel