Data publicării:
EMIL BOBU, unul dintre apropiații cuplului Ceaușescu, a murit
EMIL BOBU, fost înalt demnitar în vremea comunismului, a murit, sâmbătă, la Spitalul Universitar din Capitală în urma unui atac cerebral. Rămas alături de dictator până în ultima clipă, acesta s-a apărat la procesul tip Nurenberg cu celebra frază ”Onorată instanță, am fost un dobitoc”. Nu s-a înțeles dacă își recunoștea infracțiunile, dând vina pe prostie, sau dacă regreta că nu l-a părăsit mai repede pe Ceaușescu, trecând în barca noii conduceri.
EMIL BOBU. Născut într-o familie modestă de ţărani, Emil Bobu devine la 18 ani membru al Partidului Comunist. De meserie strungar, EMIL BOBU a urcat rapid treptele ierarhiei comuniste, și după ce a urmat mai multe şcoli, a ajuns procuror.
EMIL BOBU. În 1973 ajunge ministru de interne, iar din 1980 ocupă pentru doi ani funcţia de viceprim-ministru, pentru ca mai apoi să devină secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Central al PCR, funcţie din care controla întregul aparat de partid. S-a numărat printre oamenii de încredere ai lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu.
Citește și: Care a fost ultima dorință a lui Ceaușescu privind Casa Poporului
EMIL BOBU. Cei care l-au cunoscut l-au supranumit pe EMIL BOBU "sluga perfectă" a soţilor Ceauşescu. Din dorinţa de le fi pe plac, aghiotantul ajunsese să aprobe din cap orice început de frază al celor doi, fără să mai aştepte finalul. Revoluţia l-a prins pe Bobu încercând să se ascundă pe lângă Târgovişte, dar a fost prins şi ţinut prizonier timp de 3 ore sub ameninţarea unei cozi de mătură.
Acuzat de genocid, EMIL BOBU a făcut 7 ani de închisoare, apoi a fost eliberat condiţionat.
Emil Bobu s-a retras apoi undeva la ţară şi a refuzat să mai apară în public. A fost căsătorit cu Maria Bobu, fost ministru al Justiției, decedată în urmă cu câteva luni.
Citește și: Ponta îl compara pe Emil Boc cu Emil Bobu. Vezi povestea lui Bobu şi asemănările dintre cei doi
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News