Emi de la Noaptea Târziu, surprins de soția lui, Mădălina: "Nu am văzut-o în viața mea în asemenea situații"
Căsătoriți de anul trecut, din luna iunie, după trei ani de relație, Emi și Mădălina Popescu, de profesie medic, și-au început povestea pe Instagram, unde ea a făcut primul pas. De curând, acesta a fost suprins de soția sa și de situațiile în care a văzut-o.
Power Couple România – La bine și la greu, show-ul care redefinește relația de cuplu, va avea premiera la Antena 1 pe 5 februarie, emisiunea fiind difuzată luni, marți și miercuri, de la 20:30. Competiția prezentată de Dani Oțil aliniază la start 9 cupluri de vedete pregătite să treacă prin situații limită și probe spectaculoase pentru a obține titlul de primul Power Couple din România, dar și premiul cel mare, care poate ajunge până la 50.000 de euro.
Căsătoriți de anul trecut, din luna iunie, după trei ani de relație, Emi și Mădălina Popescu, de profesie medic, au intrat în această competiție cu gândul de a rămâne cât se poate de autentici pe parcursul reality show-ului. Cei doi și-au început povestea pe Instagram, unde ea a făcut primul pas, dându-i follow lui Emi și reacționând la una dintre postările lui. Prima întâlnire a fost în pandemie, imediat după lockdown, Emi mărturisind că lucrurile au evoluat natural între ei, chiar dacă Mădălina a avut nevoie de timp pentru a se adapta la stilul lui de viață, care, prin prisma jobului, presupune numeroase ocazii de socializare.
Acum, după ce au trecut și prin procesul de amenajare a casei noi în care s-au mutat, cei doi spun că, uneori, se mai iscă certuri între ei pentru că Mădălina este foarte ordonată și mereu atentă la curățenie. ”Ea e ca picătura chinezească atunci când se enervează”, spune Emi. Iar Power Couple România – La bine și la greu este experiența care le-a prilejuit mai multe situații tensionate – cum au trecut prin ele telespectatorii vor afla din 5 februarie, la Antena 1.
"Nu am văzut-o în viața mea în asemenea situații"
”Vrem să descoperim lucruri pe care nu le cunoaștem încă la noi”, a declarat Emi la momentul intrării în concurs. Dar cu toate că el este partea cuplului care activează în showbiz, ideea de a participa la această competiție a fost a Mădălinei. De altfel, deși Emi a absolvit Facultatea de Sport, dintre ei doi, Mădălina se declară cea mai îndrăzneață, mai deschisă la experiențe pline de adrenalină, care implică sporturi extreme.
”În timpul probelor, mi-a venit ideea apelativului "veverița zburătoare" pentru Mădălina, fiindcă am văzut atunci cât de curajoasă poate fi. Nu am văzut-o în viața mea în asemenea situații”, a povestit Emi, invitat alături de partenera sa, în această dimineață, la Neatza cu Răzvan și Dani. ”Cel mai greu pentru noi a fost faptul că am avut presiunea de a părăsi concursul oricând. Asta ne-a dat cele mai mari emoții!”, a mai spus Emi, în discuția cu Dani Oțil.
Alături de ei, în competiția care redefinește relația de cuplu participă Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Tudor Ionescu, solistul Fly Project, și soția lui, Ana, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Lino Golden și logodnica lui, Delia, soții Gabriela și Cristi Iacob, CRBL și soția lui, Elena, soții Eliza și Cosmin Natanticu. Power Couple România – La bine și la greu, show-ul prezentat de Dani Oțil, va avea premiera la Antena 1 pe 5 februarie, emisiunea fiind difuzată luni, marți și miercuri, de la 20:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News