"Ce casă murdară!", a glumit vineri seară Elton John, îmbrăcat într-un costum negru şi purtând ochelari cu lentile portocalii, înainte de a se aşeza în faţa unui pian. În spatele artistului se afla Casa Albă, reşedinţa preşedinţilor americani, puternic iluminată cu ocazia acestui eveniment, precum şi o fanfară militară în ţinută de gală.
"Să cânt în acest decor este cireaşa de pe tort", a adăugat starul pop britanic, care şi-a început recitalul cu piesa "Your Song", o baladă celebră din repertoriul său.
Sub un imens cort transparent ridicat în grădinile de la 1600 Pennsylvania Avenue, executivul american a invitat aproximativ 2.000 de persoane: activişti, în special militanţi pentru drepturile persoanelor LGBTQ+, personal medical şi angajaţi din sistemul de învăţământ.
În public s-au aflat, potrivit Biroului de presă de la Casa Albă, şi laureata premiului Nobel pentru pace Malala Yousafzai, alături de legendara campioană de tenis şi activistă pentru drepturi civile Billie Jean King.
Elton John a vorbit despre angajamentul său în lupta împotriva SIDA şi le-a mulţumit reprezentanţilor Statelor Unite pentru ajutorul oferit în această luptă.
El a făcut publicul să râdă rememorând un schimb de replici cu fostul preşedinte american George W. Bush - a cărui soţie, Laura Bush, era prezentă printre invitaţi. Fostul preşedinte i-ar fi cerut starului pop, în termeni foarte coloraţi, să convingă Franţa să doneze mai mulţi bani pentru lupta împotriva SIDA: "Fă-i pe francezi să doneze dracului mai mulţi bani!"
Reprezentanţii Casei Albe au spus că evenimentul de vineri seară a avut rolul de a celebra puterea unificatoare a muzicii. Dar, întrucât la Washington totul are legătură cu politica, spectatorilor le-a fost greu, atunci când Elton John a cântat "Rocket Man", una dintre piesele sale celebre, să nu se gândească la fostul ocupant de la Casa Albă.
Donald Trump l-a supranumit "Rocket Man" pe dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. Preşedintele republican obişnuia să difuzeze cântece din repertoriul lui Elton John în timpul mitingurilor sale, mai ales "Tiny Dancer", un single pe care starul pop l-a interpretat şi în recitalul său de vineri seară.
Artistul britanic, care, la vârsta de 75 de ani, susţine în prezent un amplu turneu în Statele Unite, i-a mulţumit preşedintelui Joe Biden pentru invitaţie şi l-a lăudat totodată pe fostul preşedinte George W. Bush.
"Mi-ar plăcea ca America să fie mai capabilă să treacă peste clivajele partizane", a declarat Elton John, înainte de a-şi continua acel recital de 40 de minute, pe care l-a încheiat cu o altă piesă de mare succes, "I'm Still Standing".
Preşedintele Joe Biden i-a înmânat apoi artistului britanic o importantă recompensă civilă, National Humanities Medal. "Nu sunt niciodată uluit, dar acum chiar sunt uluit", a spus Elton John, puternic emoţionat, în momentul în care a primit această decoraţie, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană