Elon Musk vrea să schimbe numele celor doi bebeluși. Mama copiilor: "Trăim în case separate. Suntem cei mai buni prieteni"
Elon Musk şi Shivon Zilis au depus o cerere pentru schimbarea numelor celor doi bebeluşi pe care îi au împreună.
Elon Musk, director general al Tesla şi SpaceX, a devenit tată de gemeni în noiembrie împreună cu o directoare de la Neuralink, o altă companie a sa, numărul copiilor în viaţă ai miliardarului american ajungând la nouă, potrivit Business Insider, relatează joi AFP.
Potrivit unui articol publicat miercuri pe site-ul de specialitate, Elon Musk şi Shivon Zilis, o canadiancă în vârstă de 36 de ani, au depus în aprilie o cerere la un tribunal din Texas pentru schimbarea numelor celor doi bebeluşi, scrie Agerpres. Cei doi au vrut să le dea copiilor numele de familie al tatălui şi, ca al doilea nume, numele de familie al mamei. Cererea lor a fost aprobată de un judecător, conform documentelor consultate de Business Insider.
Shivon Zilis este directoare de operaţiuni şi proiecte speciale la Neuralink, un start-up al miliardarului american specializat în implanturi neuronale.
Gemenii s-au născut cu câteva săptămâni înainte de venirea pe lume, în luna decembrie, a celui de-al doilea copil al lui Elon Musk cu cântăreaţa Grimes, o fetiţă pe nume Exa Dark Siderael Musk, pe care o strigă "Y". Băiatul celor doi, născut în 2020, răspunde la numele de "X", prescurtat de la X AE A-12.
"Trăim în case separate. Suntem cei mai buni prieteni"
"Nu există un cuvânt real pentru asta", a declarat artista despre relaţia cu Musk într-un interviu pentru Vanity Fair. "Probabil că m-aş referi la el ca fiind iubitul meu, dar suntem foarte fluizi. Trăim în case separate. Suntem cei mai buni prieteni. Ne vedem tot timpul...", a spus ea adăugând: "Nu mă aştept ca alţii să înţeleagă".
Cel mai bogat om din lume a avut şase copii cu Justine Musk (născută Wilson) în anii 2000, dintre care unul a murit la câteva săptămâni după naştere. Unul dintre ei, o fiică transgender, a depus recent o cerere oficială de schimbare a numelui de familie în acelaşi timp cu genul, pentru a rupe astfel toate legăturile cu tatăl ei, potrivit documentelor juridice consultate de AFP.
"Nu mai vreau să fiu asociată cu el"
"Nu mai locuiesc cu tatăl meu biologic şi nu mai vreau să fiu asociată cu el sub nicio formă", a scris tânăra transgen în documentul în care îşi explică solicitarea depusă a doua zi după ce a împlinit vârsta de 18 ani.
Născută Xavier Alexander Musk, ea a cerut să se numească Vivian Jenna Wilson şi să ia astfel numele de familie al mamei sale, divorţată de Elon Musk în 2008. Elon Musk a scris în trecut pe Twitter o serie de mesaje în care a criticat faptul că persoanele transgen sau non-binare cer să fie identificate prin pronume specifice. "Susţin absolut persoanele trans, dar toate acele pronume sunt coşmaruri estetice", a scris miliardarul de origine sud-africană într-un mesaj publicat în decembrie 2020.
Abuzurile care "l-au ajutat" pe Musk să devină cel mai bogat om din lume
Un fost angajat Tesla care a lucrat la companie timp de aproape cinci ani spune că a fost concediat la telefon de managerul său, în timpul vacanței, potrivit unui jurământ depus la un tribunal din Texas. Declarația, văzută de Insider, a fost făcută de Roosevelt Jointer, care spune că a lucrat ca supervizor de întreținere la Tesla din septembrie 2017 până când a fost concediat luna trecută.
"În timp ce eram în vacanță, managerul meu m-a sunat pe 10 iunie 2022 și mi-a spus că voi fi eliberat din funcție efectiv imediat”, spune Jointer.
Jointer a adăugat: "Nu am primit nicio notificare în avans că îmi voi pierde locul de muncă. Până în acel moment, nimeni de la Tesla nu mi-a ridicat vreodată vreo problemă cu privire la performanța mea”.
El a continuat: "În timpul acestui apel, managerul meu mi-a spus că voi primi o ofertă de concediere printr-un e-mail și m-a îndemnat să semnez un acord de separare pentru a primi o indemnizație de concediere de o săptămână de salariu”. Citește mai departe>>
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News