Data publicării:

Elon Musk, hackuit de Anonymus. Omul de afaceri ar râde de piețele de criptomonede

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Youtube
Foto: Youtube

Elon Musk este noua ţintă a grupului de hackeri Anonymous, relatează New York Post.

Anonymous a postat un videoclip în care unul dintre hackeri vorbeşte despre SpaceX, felul în care îşi exploatează şeful Tesla angajaţii şi despre cum „face mişto în mod constant” de pieţele de criptomonede.

„În ultimii câţiva ani te-ai bucurat de cea mai favorabilă reputaţie pentru că ai atins dorinţa pe care mulţi dintre noi o avem de a trăi într-o lume cu maşini electrice şi explorare spaţială”, spune unul dintre hackeri într-un videoclip, postat pe Twitter sâmbătă.

„Recent... oamenii încep să te vadă ca pe un alt bogat narcisist, disperat de atenţie”, potrivit mesajului venit după ce Musk a postat încă un tweet despre Bitcoin, vineri.

Avertisment către Elon Musk 

„Bineînţeles, şi-au asumat riscul când au investit şi toată lumea ţine cont şi stie de volatilitatea în cripto, dar tweeturile dumneavoastră din această săptămână arată o ignoranţă clară faţă de persoanele cu venituri medii”, se arată în video.

Anonymous, care s-a implicat de-a lungul timpului în atacuri cibernetice îndreptate împotriva departamentelor de poliţie, politicieni, companii financiare şi religii, a continuat să lanseze ceea ce părea a fi un avertisment vag către şeful Tesla.

„Poate credeţi că sunteţi cel mai inteligent, dar acum v-aţi cunoscut adversarul. Suntem anonimi! Suntem legiune. Aşteptaţi-ne”, a spus hackerul.

Musk nu a abordat direct ameninţarea subtilă, dar la aproximativ 20 de minute de la postarea grupului, Musk a scris pe Twitter: „Nu ucide ceea ce urăşti, salvează ceea ce iubeşti”, relatează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel