Data publicării:

Elon Musk, amenințat cu sancțiuni de Uniunea Europeană, după ce le-a suspendat conturile unor jurnaliști care îi investigau afacerile

Autor: Alexandru Negrici
WhatsApp
Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres
Un oficial de rang înalt al UE a declarat că Twitter are două variante de ales: să se conformeze normelor blocului comunitar sau să se confrunte cu posibile sancţiuni.  

Věra Jourová, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, a declarat că "suspendarea arbitrară" a jurnaliştilor este "îngrijorătoare" şi a indicat că, în consecinţă, compania ar putea fi sancţionată.

"Legea UE privind serviciile digitale impune respectarea libertăţii presei şi a drepturilor fundamentale. Acest lucru este întărit în cadrul #MediaFreedomAct", a declarat Jourová într-o postare pe Twitter, adăugând că Musk "ar trebui să fie conştient de acest lucru". "Există linii roşii", a continuat ea. "Şi sancţiuni, în curând".

Și Germania a avertizat cu privire la impactul asupra libertăţii presei:

"Libertatea presei nu poate fi pornită şi oprită după bunul plac", a scris vineri pe Twitter ministrul german de externe. "Începând de astăzi, aceşti jurnalişti nu mai pot să ne urmărească, să comenteze sau să critice. Avem o problemă cu asta @Twitter".

Conturile unor jurnaliști de la CNN, Washington Post, Mashable şi New York Times au fost suspendate în succesiune rapidă, joi seară. Toți au publicat recent articole despre suspendarea de către Musk a unui cont de Twitter, care a împărtășit date disponibile public despre mișcările avionului său privat. Fiecare dintre aceste articole a evidențiat ipocrizia dintre angajamentul declarat al lui Musk de a proteja „libertatea de exprimare” și alegerea sa de a interzice un cont care nu-i plăcea personal, scrie The Guardian.

Contul de Twitter al companiei rivale de socializare, Mastodon – la care unii utilizatori de Twitter au migrat după preluarea Twitter de către Musk – pare să fi fost de asemenea suspendat.

Linkurile către conturi individuale Mastodon păreau să fie, de asemenea, interzise. Un mesaj de eroare i-a notificat pe unii utilizatori că linkurile către Mastodon au fost „identificate” ca „potențial dăunătoare” de Twitter sau de partenerii săi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel