Data publicării:
Elicopterul SMURD ar fi explodat în aer. Bombă sau ATAC de la sol
Autoritățile de la Chișinău au spus că elicopterul SMURD ar fi explodat în aer.
Șefa serviciului de presă al Departamentul Situații Excepționale, Liliana Puşcaşu, a aruncat o informație-cheie: "Explozia a avut loc în aer, după datele noastre". Același lucru a fost spus și de Diana Țurcanu, ofițerul de presă al DSE. Așadar, dat fiind faptul că aparatele de zbor nu explodează pur și simplu în aer, se nasc două ipoteze: fie avem de-a face cu o bombă, fie cu un atac de la sol.
"Am auzit un sunet ciudat şi ne-a uitat să vedem ce se întâmplă. Oamenii au văzut elicopterul care zbura cam jos şi după patru minute am auzit o bubuitură. Am auzit că patru sunt decedaţi", a declarat Lexei Busuioc, primarul localităţii Capaclia.
Conform surselor citate de site-ul Unimedia, elicopterul s-a prăbuşit în zona localităţii Haragâş, în raionul Cantemir, în apropierea frontierei cu România.
La bordul elicopterului erau patru persoane, toţi membri ai echipajului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News