Eliberați-l pe Apostu
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
val-vilcu
val-vilcu

Președintele Traian Băsescu ne-a asigurat că între pușcăria Rahova și Omar Hayssam nu se mai află decât Titus Corlățean. E, deci, o chestiune de ore până la arestarea singurului terorist al țării, acum că Vasile Blaga a ocupat postul de președinte al Senatului. Mobilizându-se exemplar, mașina de vot PDL-UDMR va merge unsă. Nu va fi nevoie decât de un post de primar, să zicem, oferit UDMR și parlamentarii maghiari vor vota acordul de extrădare cu Siria. Deci, breaking news: după Popa, la Otopeni aterizează Omar.

Desigur, mai rămâne problema stabilirii unui primar PDL care să fie sacrificat pe altarul Coaliției. Stai așa, nu e unul deja arestat? Parcă Apostu îl cheamă. Bingo! Nu mai rămâne decât să-și dea demisia din PDL, că e vacantat automat postul. Iar demisia nu se discută, se execută. Doar n-o să-mi spuneți că un pedelist ca Apostu e mai rău ca un pesedist ca Severin, care n-a plecat nici acum de la Bruxelles?

Lăsând gluma la o parte, să notăm  că, totuși, Apostu este reținut degeaba în arest preventiv. Așa cum am considerat abuzivă arestarea lui Gigi Becali sau a altor persoane,  consider un exces și întemnițarea lui Apostu. De ce să nu fie judecat în libertate, ca fostul primar din Baia Mare, cel care a și făcut, după proces, ceva pârnaie?

O să spuneți că există riscul ca Apostu să influențeze Justiția, dacă iese din închisoare. Un om  aflat în centrul rețelei din Cluj, județul ai cărui șmecheri conduc România, nu are mijloace de influență și din spatele gratiilor? Dacă le are. Dacă nu, de ce să-l ții în arest?

Ce-o să facă Apostu, aflat în libertate, o să hăituiască secretarele și o să amenințe martorii? Poate nici nu e rău să fie lăsat liber, ca să vedem la cine se duce. Pe Ritzi au prins-o când încerca să strice computerul ministerului, deci a fost bine că n-au arestat-o preventiv.

Poate vă temeți că o să fugă din țară. Unde să se ducă? Dacă l-a găsit Băsescu pe Popa în Indonezia, rezultă că nicio țară nu-i suficient de departe pentru Justiția românească.

Da, dar asta costă, veți replica. Și ce, nu vroia partenerul de afaceri al lui Apostu să dea 1 milion cauțiune? Pe Hayssam l-au trimis la tratament, în Siria, moca, măcar după Apostu va alerga Ponta, pe banii lui Călin Stoia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel