Data publicării:

Eli Lăslean, designerul preferat al Primei Doamne, a primit Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad 

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Eli Lăslean, designerul preferat al Primei Doamne și creatoarea brandului Ellis, a primit Titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Arad pentru vizibilitatea pe care a adus-o Aradului la nivel național, precum și pentru preocuparea constantă de promovare a valorilor locale.

La ședința festivă organizată la Vechiul Cazinou, marți, 22 august, de Ziua Aradului, 23 de personalități marcante ale Municipiului Arad au primit diplome și recunoașteri pentru pasiunea și dedicarea cu care cinstesc orașul.

Au fost acordate și două titluri de cetățean de onoare al Aradului: academicianului prof. univ. dr. Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie din cadrul Academiei Române și creatoarei de modă Eli Lăslean, cu peste 30 de ani de activitate cu casa de modă Ellis.

Eli Lăslean, discurs emoționant după primirea premiului:

„Dragii mei arădeni, stimați invitați, sunt foarte, foarte emoționată, dar și foarte fericită pentru că până la urmă cursa mea cu obstacole a ajuns aici, în acest moment în care sunt recunoscătoare celor care au contribuit la formarea mea. În acest moment, nu pot să nu mă gândesc la părinții mei, cărora le datorez educația deosebită pe care mi-au dăruit-o și care a fost cea mai importantă comoară pe care am primit-o. Nu pot să nu mă gândesc la cel care a fost soțul meu, care a crezut în mine și cu care 20 ani am crescut împreună, am construit împreună, și brandul ELLIS a pornit la drum avându-l pe el sprijin. Dar inima mea și gândul meu merge la fiul meu, Marius, care este lângă mine și pe care l-am simțit mereu, în această perioadă, inimă lângă inimă. Marius, îți mulțumesc! Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor datorită cărora sunt acum în fața dumneavoastră. Nu pot să nu mă gândesc la clientele mele, frumoasele femei care cumpără creațiile mele! Fără ele nu eram aici. Și sper că ceea ce am făcut, cei 30 ani dedicați frumosului, să fie o inspirație pentru tinerele fete și băieți, pentru fetițele care într-un colț de țară, așa cum am fost eu la Târnova, visam la lumea fascinantă a modei.

Noua direcție ELLIS Cool am deschis-o recent la Arad – și proiectul Discover Yourself pe care domnul Falcă mi l-a aprobat când a fost primarul Aradului și atunci am început să gândesc la cum am putea modela tinerele talente – acum am pornit în forță cu un proiect frumos, cu 120 copii care au trecut prin cursurile pe care noi le-am organizat. Marea mea bucurie a fost că alături de mine au venit oameni importanți, ca fiica Andreei Marin și Ștefan Bănică Jr., Violeta, care este ambasadoarea acestui proiect și împreună cu care îmi doresc să inspirăm copiii noștri, astfel încât arta de a face lucrurile să fie respectată și să fie ceva nobil. Dumnezeu ne-a dat multă creativitate, credință că putem realiza lucruri frumoase și împreună cred că vom reuși! La mulți ani, arădeni! La mulți ani, Arad!”, a spus Eli Lăslean după primirea premiului.

Despre Eli Lăslean:

Eli Lăslean s-a născut la 20 februarie 1957. După absolvirea Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Timişoara, în 1980, a lucrat ca economist.  În 1991 a avut curajul de a schimba macazul spre zona de antreprenoriat, punând bazele Casei de Modă Ellis.

A paticipat cu creațiile sale la Târgul Internaţional CPD Dusseldorf, la Târgul Internaţional Foire de Paris. În 1995 şi 1996 va fi selecţionată la Concursul de Modă Mittel Moda de la Gorizia, iar în 1998 a primit Trofeul Steaua de Aur pentru calitate (Geneva). În anul 1999 deschide primul magazin Ellis în Bucureşti. Recunoscută pentru simpatia de care se bucură în lumea mondenă bucureşteană, Eli Lăslean asigură vestimentaţia vedetelor mass-media Alessandra Stoicescu, Adriana Bahmuţeanu, Andreea Marin, Monica Davidescu, Angela Similea, Cristina Ţopescu, Raluca Moianu și multe altele. Printre clientele creatoarei de modă Eli Lăslean se numără şi Carmen Iohannis, soţia preşedintelui României.

În anul 1996, este aleasă „Femeia anului ” de către cititorii ziarului Adevărul de Arad, iar în 2005 primeşte premiul de excelenţă din partea Business Press Bucureşti.

Pasiunea pentru modă, atenția la detalii, accentul pus pe eleganță și rafinament şi dorinţa de a fi la curent cu ultimele noutăţi din domeniu, au condus la crearea unor colecții excepționale prin care Eli Lăslean s-a impus ca o personalitate marcantă a modei la nivel național și internațional, având, astfel, o contribuție importantă în promovarea imaginii municipiului Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel