Data publicării:

Elevul Tudor Darius Cardaş, medaliat cu bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elevul Tudor Darius Cardaş de la Colegiul Naţional "A.T. Laurian" din Botoşani, care a obţinut medalia de bronz la cea de-a 60-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată în luna iulie la Bath (Marea Britanie), a fost declarat, joi, cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Alegeri prezidentiale 2024

Consiliul Local al municipiului Botoşani i-a acordat această distincţie "în semn de apreciere pentru eforturile, speranţele şi frumoasele sale rezultate".

"Noua revelaţie a matematicii botoşănene cu valenţe internaţionale poartă numele Tudor Darius Cardaş. A obţinute deja primele medalii la concursurile internaţionale şi se pare că este de neoprit. Matematica, disciplină care dă de furcă multor copii, este de-a dreptul atrăgătoare şi minunată pentru acest tânăr cu multe ambiţii", se arată în raportul de specialitate întocmit de reprezentanţii Primăriei Botoşani.

De asemenea, Consiliul Local a aprobat acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani şi profesorului Adrian Panaete de la Colegiul Naţional "A.T. Laurian", cel care l-a pregătit pe Tudor Darius Cardaş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel