Data publicării:

Elevii și studenții, în VACANȚĂ. Cine NU are liber

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Elevii, preșcolarii și studenții vor intra de vineri, după terminarea orelor, într-o minivacanță de patru zile, urmând a se întoarce la cursuri miercuri 25 ianuarie.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul a decis, în ședința de miercuri, ca ziua de 23 ianuarie să fie liberă pentru salariații din sectorul public, urmând ca aceasta să fie recuperată pe 28 ianuarie.

Decizia a fost luată printr-o hotărâre de guvern. Potrivit unui comunicat al Guvernului, ziua de 23 ianuarie va face legătura între weekend-ul 21 — 22 ianuarie și ziua liberă de 24 ianuarie, când este sărbătorită Unirea Principatelor Române.

Studenții unor instituții de învățământ superior nu vor merge în aceste zile la cursuri, printre universitățile care au anunțat acest lucru numărându-se Universitatea Politehnica din București și Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară.

Conducerea ASE a precizat că în data de 23 ianuarie activitatea didactică se va derula conform programării stabilite, iar examene se vor desfășura conform programării comunicate studenților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel