Elevii din provincie au luat cu asalt liceele bucureștene
Data publicării:
Autor: Stan Aurica
WhatsApp

Peste 300 de elevi din diverse judeţe şi care vor să înveţe la unul dintre liceele bucureştene au fost înscrişi joi, în centrul special de la Şcoala "Sf. Voievozi" din sectorul 1, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) estimând să vină în Capitală aproximativ 3.000 de tineri.

"Înscrierile au început la ora 8.00, mai devreme cu o oră din cauza căldurii. Până la ora 11.00, au fost înscrişi peste 300 de elevi. Estimările noastre, bazate pe înscrierile din anii precedenţi, ne fac să credem că şi în acest an am putea avea peste 3.000 de opţiuni pentru admiterea în şcolile din Bucureşti", a declarat, joi,  purtătorul de cuvânt al ISMB, profesor Marian Banu.

Pentru părinţii şi elevii, care aşteaptă să-şi completeze fişele de înscriere, a fost amenajată sala de sport, unde există există instalaţie de aer condiţionat.

Totodată, au fost amenajate 20 de săli pentru ca înscrierile să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, a mai spus Banu.

Perioada de înscriere este prevăzută în calendarul admiterii în clasa a IX-a, învăţământ preuniversitar de stat, pentru anul şcolar 2012-2013, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei.

În vederea completării opţiunilor pentru unităţile de învăţământ din Bucureşti, candidaţii vor beneficia la centrul special de înscriere de la Şcoala "Sf. Voievozi" de prezenţa unui profesor consilier şi vor avea la dispoziţie, pentru consultare, broşura "Admiterea în clasa a IX-a învăţământ preuniversitar de stat 2012-2013".

Înscrierea candidaţiilor şi completarea opţiunilor vor fi realizate conform programului afişat şi la centrul special de admitere de la Şcoala "Sf.Voievozi", respectiv joi şi vineri între orele 9.00 şi 19.00, sâmbătă şi duminică, între 9.00 şi 16.00, arată un comunicat de miercuri al ISMB. "Totuşi, din cauza căldurii, înscrierile au început la ora 8.00 şi vor dura până la 19.00", a precizat Banu.

Sâmbătă, duminică şi luni vor fi verificate fişele editate pe calculator, a precizat sursa citată.

Elevii bucureşteni, inclusiv cei din promoţiile anterioare, care vor să se înscrie la admiterea într-un liceu din Capitală, îşi vor completa fişele de înscriere la şcoala unde au terminat clasa a VIII-a.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel