Eleva agresoarea din Brăila se pare că este fiica unui interlop
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

Eleva din Brăila care și-a bătut și umilit colega, se pare că este  fiica unui interlop de temut din Brăila, potrivit unor surse.

Victima ei, Iulia, nu ar fi prostestat tocmai din cauză că știa cine se află în spatele bătăușei. Potrivit unor surse din anturajul elevei, se pare că eleva de  16 ani ar fi fiica unui cunoscut interlop din Brăila, binecunoscut și de Poliție.

Contactat de De Ce News, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila a refuzat să confirme faptul că D.A. ar fi fiica cunoscutului interlop, declarând chiar că nu a auzit de numele acestuia, în condițiile în care presa locală vehiculează periodic numele acestuia.  De altfel, purtătorul de cuvânt ne-a indicat să luăm la cunoștință  comunicatul pe care IPJ l-a dat publicității, comunicat pe care îl redă și De Ce News.

"Vineri, L.I. (15 ani), din municipiu, a reclamat la Poliţie faptul că, în ziua de 10.10.2012, în jurul orelor 15.00, a fost abordată de D.A. (16 ani) şi S.R. (15 ani), ambele din Brăila, care au atras-o în spatele unui bloc, situat pe Calea Galaţi, în apropiere de intersecţia cu Bulevardul Independenţei, unde, prima a lovit-o în mod repetat cu palmele peste faţă, timp în care, cea de-a doua a asistat la acest eveniment fără a interveni în vreun fel şi, mai mult decât atât, a filmat cu telefonul mobil întreaga scenă. După efectuarea cercetărilor, poliţiştii au întocmit dosar penală, faţă de D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, iar faţă de cealaltă, pentru complicitate la cele două infracţiuni".

Mai multe persoane care o cunosc pe agresoare spun că este o persoana agresivă. Toți cunoscuții îi știu de frică.De asemenea, eleva a declarat la poliție că nu regretă fapta pentru că a încercat să-i fure iubitul

Clipul cu bătaia a făcut valuri pe rețelele de socializare și tot mai mulți oameni au luat atitudine. Există chiar și o pagină pe Facebook creată împotriva agresoarei, care a strâns deja peste 2.000 de like-uri. Acolo, persoanele care știu informații despre elevă pot lăsa comentarii sau mesaje private, bineînțeles  sub anonimat.

Atât agresoarea, cât  și colega ei care a filmat întreaga scenă sunt cercetate  penal de Poliție.

Conducerea Colegiului Economic din Brăila a declarat pentru De Ce News că eleva agresoare nu a fost încă exmatriculată, comisia constituită la nivelul școlii efectuând o anchetă pe această temă, iar în cursul zilei de marți, consiliul profesoral urmând să ia o decizie cu privire la această elevă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel