Urmărește emisiunea live
Elev, snopit în bătaie de profesorul de matematică. Ar fi fost lovit cu pumnii și picioarele
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Max Fischer0
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Max Fischer0
Un elev ar fi fost bătut cu pumnii și picioarele de un profesor. Autoritățile au demarat o anchetă.

Ancheta are loc la o școală din Turda, județul Cluj, după ce un profesor ar fi bătut, cu pumnii și picioarele, un elev, scrie Mediafax.

"Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la un elev al unei unități școlare din municipiul Turda care ar fi fost agresat fizic de un cadru didactic, la data de 15 februarie a.c., polițiștii municipiului Turda s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. Astfel, în cauză au fost demarate cercetări și vor fi efectuate verificări pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care a avut loc evenimentul”, anunță IPJ Cluj.

La Poliția Turda nu a fost depusă până acum nicio plângere referitoare la acest caz, menționează polițiștii.

Potrivit Refleqt Media, incidentul s-a petrecut la Școala "Horea, Cloșca și Crișan" din Turda, la ora de matematică, când un elev a fost bătut cu pumnii și picioarele de un profesor. Mama elevului ar fi declarat că a fost chemată la școală și i s-a spus că fiul ei a fost "îmbrâncit" de profesor, iar mai apoi a aflat adevărul, când copiii au ajuns acasă.

Alt elev, snopit în bătaie de colegi

Anul trecut, un alt elev a fost snopit în bătaie de data această de colegii de clasă pentru că nu a vrut să închidă o ușă. Incidentul a avut loc luni, la Liceul "Atanasie Marinescu", fiind implicaţi patru elevi, cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani. Trei dintre aceştia l-au bătut pe un coleg, în sala de cursuri, iar agresiunea a fost filmată.

Părinţii victimei au postat filmarea pe Facebook, anunţând că depun plângere penală. Ei susţin că fiul lor a fost bătut pentru că nu ar fi vrut să închidă uşa clasei. În filmarea începută înainte de bătaie se vede cum un băiat îi cere unui coleg, care stătea în bancă, să se ridice în picioare, apoi îl împinge şi îl loveşte cu pumnii. Victima se apără, dar este atacată de alţi doi colegi, care îl lovesc cu picioarele şi pumnii, în timp ce alţii încurajează bătaia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel