Data actualizării:
Data publicării:

Elena Udrea va petrece Paștele în arest

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Magistrații Curții Supreme au luat o decizie referitoare la contestația Elenei Udrea privind arestul preventiv în  dosarul Galei Bute.

Elena Udrea a fost adusă, joi dimineață, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a judecat contestația față de prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în dosarul "Gala Bute". Procesul s-a încheiat în jurul orei 12.00, iar instanţa a decis ca Elena Udrea să fie cercetată în continuare în arest preventiv. 

Decizia de joi este definitivă, Elena Udrea urmând să-și petreacă Sărbătorile Pascale în arestul Poliției Capitalei. 

"Speranța moarte ultima" a declarat avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea la finalul ședintei de judecată. Apăratorul a spus că Udrea merită să fie lasată în libertate deoarece nu există probe la dosar în afara denunțului făcut de Gheorghe Nastasia, fostul secretar general  al Ministerului Turismului.

Citește și: Elena Udrea: Un nou abuz în dosarul „Gala Bute"

Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a declarat, joi, că procurorii DNA au justificat prelungirea arestului preventiv pentru fostul ministru al Dezvoltarii prin faptul că aceasta a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile și salariile. Afirmația a fost facută la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), după terminarea ședinței de judecată în care Elena Udrea a contestat prelungirea arestului preventiv în dosarul "Gala Bute".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel