Elena Udrea: Trebuie oprită fierberea din PDL
Elena Udrea a declarat că fierberea din interiorul PDL poate fi stopată printr-o Convenție Națională, lucru dorit de unii membri și ignorat de alții.
"Există foarte mare așteptare de modul în care PDL se va decide să facă în mod real opoziție. Nu cred că este momentul pentru lupte interne, însă există o foarte mare așteptare pentru Convenția care urmează să se organizeze. Cei care își doresc această Convenție mai repede au ca argument că în două săptămâni de la alegerile locale s-a făcut Convenție și echipa lui Boc și-a depus mandatul", a spus Udrea , miercuri, la emisiunea "Talk B1" difuzată de B1 TV.
Aceasta a adăugat că oamenii din PDL au nevoie de o echipă care să-și stabilească un obiectiv și care să aleagă un nou drum de urmat pentru partid.
"Nu există deja un curent care să spună trebuie schimbat Vasile Blaga. Sunt oameni cărora le pasă de partid. Sunt oameni care nu neapărat vor o funcție de conducere, ci o deschidere a partidului, să vadă că există o dorință de a trasa un drum pentru PDL, că sunt conduși de o echipă care și-a fixat un obiectiv. Foarte mulți de la baza partidului se demobilizează pentru că nu știu ce urmează", este de părere Udrea.
Deputatul PDL a încheiat arătând că Vasile Blaga poate rămâne în fruntea partidului și după Convenția Națională, precizând că ea nu intenționează să candideze pentru această funcție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News