Data actualizării:
Data publicării:

Elena Udrea și Ioana Băsescu, decizia definitivă a ÎCCJ în dosarul finanțării campaniei din 2009. Update: Decizia a fost amânată pentru 13 aprilie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul ministru și consilier prezidențial Elena Udrea și fiica fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, află astăzi decizia instanței în dosarul cu privire la finanțarea campaniei electorale din 2009.

Update: Judecătorii ÎCCJ au decis o amânare pentru data de 13 aprilie, potrivit România TV.

Știre inițială:

Este vorba despre dosarul cu privire la finanțarea electorală a campaniei lui Traian Băsescu din 2009. Elena Udrea este acuzată în acest dosar de instigare la luare de mită şi spălare de bani, în timp ce Ioana Băsescu este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălare de bani.

Decizia de astăzi vine după o lună de amânare a pronunțării sentinței. Hotărârea va fi definitivă. 

Instanța de fond le-a condamnat pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare și pe Ioana Băsescu la 5, dar avocații celor două cer încetarea procesului ca urmare a prescrierii faptelor. 

A mai primit pedeapsă cu executare Gheorghe Nastasia (6 ani de închisoare). Cu suspendare au fost condamnați Victor Tarhon, fost președinte CJ Tulcea (4 ani) și Silviu Wagner, fost director Oil Terminal (3 ani). 

Rămâneți pe DCNews pentru a afla decizia ÎCCJ în acest dosar. 

2. foto Inqua... (elena-udrea_65532300.jpg)

3. foto Inqua... (ioana-basescu_53075900.jpg)

Asupra subiectului au dezbătut, miercuri, analistul politic Bogdan Chirieac, președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, și jurnalista Diana Tache. 

Iată dialogul purtat în emisiunea ”Miercurea Neagră”, presărat cu urme de ironie: 

Mugur Ciuvică: Doamna Tache, scoteţi-l din depresie pe domnul Chirieac, dacă puteţi. Era disperat pe holuri, pe aici, că aşteaptă ziua de mâine, cu depresie aşa. Mâine, se hotărăşte dacă doamna Udrea îşi prelungeşte sau nu şederea la Târgșor. Domnul Chirieac este disperat, aici. Femeia aia stă acolo între gratii, între ziduri...

Bogdan Chirieac: Stă ilegal!

Mugur Ciuvică: Stă absolut binemeritat.

Bogdan Chirieac: Dar ilegal!

Mugur Ciuvică: Şi ce facem dacă mai stă încă vreo 2-3 ani în plus faţă de ăştia pe care îi are?

Diana Tache: Democraţia este apărată, domnule Ciuvică! Este apărată de dimineaţă, la prânz şi seara. Uitaţi-vă puţin, apropo de intrarea României în Schengen, apropo de Udrea la puşcărie.

Bogdan Chirieac: Am înţeles că s-a prescris fapta. Nu?

Mugur Ciuvică: Unii zic că da, alţii zic că ba. Onorata instanţă se va pronunţa.

Bogdan Chirieac: La un moment dat, aţi recunoscut că este ţinută ilegal. Citește continuarea aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel