Elena Udrea, mesaj înainte de prima confruntare cu denunțătorii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Procurorii îi vor pune joi față în față pe Elena Udrea și fostul său consilier din Ministerul Dezvoltătii, Ștefan Lungu, aceasta reprezentând prima confruntare din dosarul Gala Bute între Udrea și unul dintre denunțători.

Elena Udrea a transmis joi dimineață este încrezătoare că aceste confruntări vor scoate adevărul la iveală.

"După două săptămâni şi jumătate de la momentul solicitărilor, astăzi vor avea loc, în sfârşit, confruntările între Elena Udrea şi denunţătorii săi în dosarul „Gala Bute". Ca şi constatare: acest demers al anchetatorilor a fost dispus abia după ce avocaţii au invocat în spaţiul public întârzierea punerii în aplicare a cererilor fostului ministru al Dezvoltării şi după textul publicat în urmă cu câteva zile în care se spunea că „ancheta se derulează în ritm de melc". Elena Udrea şi avocaţii sunt încrezători că aceste confruntări vor dovedi caracterul mincinos al susţinerilor denunţătorilor şi vor permite evidenţierea adevărului în această speţă", a transmis pe Facebook echipa de comunicare a Elenei Udrea.

Ștefan Lungu a fost plasat în arest la domiciliu în dosarul "Gala Bute", în timp ce Elena Udrea se află în arest preventiv.

Lungu ar fi primit în 2010 suma de 700.000 de lei de la societatea Termogaz Company SA, pentru a-și folosi influența față de angajați din cadrul ministerului, în vederea efectuării plăților prin care erau finanțate contractele de lucrări publice, potrivit DNA.

Elena Udrea, un nou atac împotriva denunțătorilor săi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel