Data publicării:
Elena Udrea, la DNA. Elena Udrea, PRIMELE declarații după ce a ieșit de la DNA
Elena Udrea a fost audiată în miercuri seară la DNA. Ea a declarat că a fost chemată ca martor într-un dosar legat de Gheorghe Ștefan, primarul din Piatra Neamț.
VEZI ȘI: Udrea, la DNA. Bogdan Chirieac: Nu trebuie să fim atât de surprinși
Elena Udrea a ieșit după aproximativ două ore din sediul DNA. Elena Udrea le-a explicat procurorilor DNA cum funcționa programul Ministerului Dezvoltării Regionale pe care îl conducea la vremea acea, subliniind faptul că solicitările care s-au făcut la minister pe perioada aceea sunt legale.
"Sunt în campanie, am avut o zi plină și am dorit să vin pentru a da lămuriri. Am dat declarații din calitate de martor în legătură cu activitatea domnului Gheorghe Ștefan din 2011 pe niște lucrări pe hotărârea de Guvern 577. Am explicat ca ministru cum funcționa acest program. Dacă cineva vrea să mă întrebe și alte lucruri, mă întorc la DNA să dau declarații. Dacă pot să ajut instituțiile statului, sunt întotdeauna la dispoziția lor. Repet: au fost întrebări legate de modul cum funcționa acest program", a explicat Elena Udrea la ora târzie la care a fost audiată.
Elena Udrea a mai declarat, întrebată ce părere are că a fost chemată la DNA cu o zi înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, că nu „crede în coincidențe".
Primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost pus sub acuzare de DNA la începutul anului, pentru fapte de corupţie. De asemenea, procurorii au dispus controlul judiciar asupra sa. În luna mai, Gheorghe Ştefan a fost audiat mai bine de o oră de procurorii anti-corupţie. El a refuzat să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News