Data publicării:

Elena Udrea își vrea banii înapoi: 4,7 milioane de euro. Atacă la CCR legile prin care i-au fost confiscați

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp

O judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie ridicată de Elena Udrea în legătură neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale în baza cărora instanţa i-a pus sechestru pe avere, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale.

În cadrul dezbaterilor din dosarul "Hidroelectrica", Elena Udrea a cerut, prin intermediul avocaţilor săi, sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie privind neconstituţionalitatea mai multor dispoziţii legale care reglementează măsurile asigurătorii şi confiscarea extinsă: art. 107 din Codul penal (scopul măsurilor de siguranţă), art. 112 din Codul penal (confiscarea extinsă), art. 291 alin. 2 Cod penal (traficul de influenţă - confiscarea de bunuri); Legea 656/2002 (art. 32 - 33) şi Legea 129/2019 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (art. 50 -51) cu privire la măsuri asigurătorii şi confiscarea de bunuri, precum şi câteva articole din vechiul Cod penal.

Magistratul care se ocupă ce acest caz, Corina Ciobanu, a admis cererea Elenei Udrea şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la aceste prevederi legale, transmite Agerpres.

În octombrie 2018, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a dispus instituirea sechestrului pe toate bunurile mobile şi imobile deţinute de fostul ministru Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale, decizie menţinută ulterior de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA în acest dosar pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, alături de jurnalistul Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Potrivit DNA, Elena Udrea a acceptat promisiunea făcută prin intermediari de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, în anul 2011, de a primi suma de 5 milioane de dolari pentru a-şi exercita influenţa asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi Hidroelectrica, în vederea menţinerii, în condiţiile deja negociate, a contractelor pe care societatea omului de afaceri le încheiase cu compania producătoare de energie.

Apel disperat din spatele gratiilor: "Vreau să fiu lângă Eva când face 4 ani"

„Stau de cinci luni departe de copilul meu pentru că sunt ilegal în pușcărie, deoarece niște judecători au decis abuziv, pe de o parte, să nu aplice în dosarul meu o decizie a CCR pe care au aplicat-o la toate celelalte cazuri: Șova, Pop, Niță, Bica, Vâlcov etc și să țină cont de o decizie CJUE pe care, pe de altă parte, au aplicat-o greșit. Ca urmare, tot timpul pe care legea mi-l permite îl aloc întâlnirilor cu fetița mea, toate vizitele și toate minutele de convorbiri telefonice zilnice le păstrez pentru ea. A învățat că vorbitul nostru la telefon este limitat, așa că îmi spune mereu să mai păstrez câteva minute să o mai pot suna și înainte de culcare. Ceea ce uneori nu se mai întâmplă pentru că trebuie să mai vorbesc și cu avocații”, a transmis Elena Udrea pe contul de Facebook.

„M-am luptat să pot să îmi țin copilul în brațe după ce patru luni nu l-am văzut deloc. Legea stupidă obligă copiii să își vadă mamele deținute din spatele unui “dispozitiv de protecție”. Cu ajutorul Avocatului Poporului, până la modificarea Legii, am obținut o derogare de la conducerea ANP, astfel că acum mamele se întâlnesc cu copiii lor fără geamul despărțitor. Acum mă lupt să îi pot fi alături Evei la ziua în care împlinește 4 ani fără să fie obligată să vină la pușcărie ca să fie cu mine. Cred că nicio mamă nu își dorește pentru copilul ei să își aniverseze 4 ani de viață la închisoare. Legea permite ieșirea din penitenciar a deținuților pentru a menține relația cu familia, dar și aici nu se face nicio diferență între o mamă care merge acasă la copiii ei și un bărbat fără copii, care merge să bea o bere cu rudele sale eventual. În plus, procedura de acordare a acestei permisiuni a fost complicată prin decizia conducerii ANP, devenind foarte greu de pus în practică. Trebuie ținut cont de nevoia copiilor de a avea mama alături cât mai mult timp posibil, la vârsta formării psihoemoționale a acestora mai ales. Acest aspect este important nu doar pentru copil, pentru mamă, ci și pentru societate, pentru că, copiii de azi sunt adulții de mâine”, a conchis Elena Udrea.

Aceasta a transmis mesajul în contextul în care Cristian Cioacă, fostul polițist acuzat de uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, dispărută acum 15 ani, a ieșit din închisoare, pentru 24 de ore. Udrea se află în Penitenciarul Târgşor, unde execută o pedeapsă de 6 ani primită în dosarul "Gala Bute". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel