ELENA UDREA, INTERCEPTATĂ. Reacție a candidatei PMP la alegerile prezidențiale
Candidata PMP la alegerile prezidențiale 2014, Elena Udrea, a fost interceptată, în baza unui mandat emis de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit România TV.
Interceptările au avut loc în perioada în care Elena Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale și Turism, în dosarul primarului Gheorghe Ştefan Pinalti. Elena Udrea a fost audiată, la data de 1 octombrie, la DNA în calitate de martor în dosarul care îl vizează pe primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan Pinalti.
Potrivit România TV, Elena Udrea a fost interceptată, în baza unui mandat de siguranţă naţională, emis de către judecătorii ÎCCJ. I-au fost ascultate telefoanele şi ar fi fost monitorizată prin GPS. Mai mult, în dosarul lui "Pinalti" apar şi convorbiri ambientale din perioada în care Elena Udrea era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Elena Udrea, reacție
Elena Udrea a invocat aceste interceptări joi, într-un interviu pentru HotNews. "Am depus mărturie ca urmare a faptului că există înregistrări între Gheorghe Ștefan și Elena Udrea, dar astfel de discuții le-am avut cu toți primarii, la fel am avut discuții cu parlamentarii care mă rugau să finanțez lucrări", a declarat Elena Udrea.
Prezidențiabila PMP a precizat că lucrurile erau firești, iar "procurorii au pus problema dacă firmele erau sau nu apropiate de Gheorghe Ștefan", subliniind că procurorii aveau o îndoială despre o firmă care a câștigat o licitație într-o comună, când ea nu era ministru, iar acea firmă era apropiată lui Pinalti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News