Elena Udrea, însărcinată? Ce spune fostul ministru al Turismului
De sâmbătă seara circulă o știre despre o presupusă sarcină a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea.
Potrivit acesteia, fosta șefă a Cancelariei Prezidențiale a lui Traian Băsescu ar fi rămas însărcinată în urma unui proces reușit de fertilizare desfășurat la o clinică din București.
De asemenea, se scrie că Elena Udrea ar fi la a treia încercare de rămâne însărcinată, iar cel care a insistat este Adrian Alexandrov, iubitul acesteia.
Cu câteva săptămâni în urmă, ea mai fusese surprinsă la o clinică de specialitate, însă atunci a spus că s-a interesat pentru o prietenă.
Fostul ministru al Turismului infirmă însă zvonurile.
"Nu este adevărat. Nu sunt însărcinată. Nu am început nicio procedură de fertilizare invitro. Este un fakenews", a declarat Elena Udrea pentru EVZ.
Despre încercările Elenei Udrea de a deveni mamă s-a scris şi în anul trecut, când s-a spus că fostul ministru s-ar fi aflat, vara trecută, în Grecia, pentru o fertilizare in vitro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News