Data publicării:

Elena Udrea îi provoacă pe Victor Ponta şi Klaus Iohannis la o dezbatere publică

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp

Elena Udrea, proaspăt candidat al PMP la alegerile prezidențiale, și-a provocat principalii contracandidați la o dezbatere publică.

Invitată, marţi seara, la Realitatea TV, aceasta şi-a provocat contracandidaţii la o dezbatere publică în care să arate românilor ce au lăsat în urmă.

"În această competiţie eu mă lupt cu Victor Ponta, care nu are experienţă în administraţie nici cât a avut şefa mea de Cabinet, şi cu Klaus Iohannis. Rezultatele arată că nu s-a prins nimic de el. A stat doi ani degeaba la Palatul Victoria. Iohannis poate a reuşit să facă centrul oraşului Sibiu să arate bine, în condiţiile în care a avut un sprijin consistent de la Tăriceanu, care era prim ministru atunci, însă, a conduce o ţară nu înseamnă doar să reabilitezi nişte clădiri şi să asfaltezi nişte străzi. Ca urmare, nici Iohannis nu este un contracandidat care să se bucure de o experienţă mai mare în administraţia publică la vârf decât am avut-o eu.

Citește și: Elena Udrea: Dintre toţi promovaţii de Traian Băsescu, sunt singura care nu am trădat

Eu sunt un ministru care, indiferent cum analizăm raportările celorlalţi la ce am făcut eu, la ce am lăsat în urma mea, este clar că am construit, am făcut ceva în România. (...) Am lăsat ceva în urma mea. Ponta nu poate arăta ce a făcut el pentru România. Şi eu profit de această ocazie ca să-i provoc şi pe Ponta şi pe Iohannis la o dezbatere publică unde vor dânşii, când vor dânşii, în care fiecare să arătăm românilor ce am lăsat în urma noastră pentru ei. Vă asigur că, la acest capitol nu avem cum să ne comparăm. Diferenţa este mult prea mare în favoarea mea", a spus Elena Udrea, la Realitatea TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel