Data publicării:
Elena Udrea, despre cum arată o zi din viața ei: În pușcărie duc o viață pe care nu am avut timp să o duc acasă. Avem văcuțe, primim lapte proaspăt
Elena Udrea a povestit cum arată o zi din viața ei în pușcărie.
Elena Udrea a fost întrebată de jurnalista Anca Alexandrescu despre cum arată o zi din viața ei în pușcărie, în cadrul unui interviu mai amplu, filmat la Penitenciarul Târgşor.
"Dacă nu ar fi această suferință pentru copilul meu care crește singur acasă, fără mamă, aș putea să spun că la cum sunt eu de rezistentă și la cum mă adaptez la orice, în pușcărie duc o viață pe care nu am avut timp să o duc acasă. Adică eu muncesc din facultate, aici nu mai fac nimic dintr-o dată. Am trei mese pe zi, mă trezesc la ora șase, ceea ce este foarte bine, că ar trebui toți să ne culcăm la ora 22:00 și să ne trezim la 06:00, este foarte sănătos.
Deci, mă trezesc la ora 6:00, îmi beau cafeaua, stau, la 8:30 se deschide ușa, ieșim afară, ne plimbăm, pot să fac sport afară că ne-au pus mese de tenis, adică avem o conducere a penitenciarului care trebuie să recunosc că face niște schimbări în bine și accelerate. Nu e treaba conducerii să schimbe legea, asta este, aplică legea care este în vigoare.
Elena Udrea: Câți oameni, câți copii mănâncă lapte de văcuță proaspăt, muls atunci?
Joc tenis, avem biserică, vine preotul o dată pe săptămână, avem club, citim cărți, meditez, mă rog, stau de vorbă cu femeile de acolo, vine masa de prânz, mâncăm două feluri întotdeauna și aproape întotdeauna unul dintre feluri este cu carne. Sigur, eu țin post, dar este mâncare cu carne. Apoi vine masa de seară. Avem văcuțe, primim lapte proaspăt.
Câți oameni, câți copii mănâncă lapte de văcuță proaspăt, muls atunci? Noi avem lapte proaspăt de la văcuțele noastre de care au grijă fetele de aici din penitenciar, cu mămăliguță sau câteodată carne în sos și cu mămăliguță, deci nu te poți plânge. Aici sunt femei care nu au pat acasă, care au văzut pat pentru prima dată aici în pușcărie. Ele vin aici pentru că nu au unde să stea, nici nu ar vrea să plece din penitenciar", a povestit Elena Udrea.
Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie
Udrea este deţinută în Penitenciarul Târgşor începând din luna iunie, când a fost extrădată din Bulgaria, unde plecase în ziua pronunţării condamnării.
"Eu stau ilegal în puşcărie de şase luni. Este vorba de libertatea mea. Mi se impută suma de 8 milioane lei, care reprezintă publicitatea pe care trebuie să o plătesc personal. Cei care nu au acceptat să facă denunţuri au ajuns la puşcărie. În schimb, cei care au avut atribuţii în minister au scăpat.
Nastasia şi Bute au avut interes să fie organizată gala. Nastasia mergea la toate meciurile lui Bute. (...) Regret că nu am avut parte de o justiţie dreaptă în România. Sper că, de data aceasta, completul de judecată nu a intrat cu decizia deja luată. Solicit achitarea mea pentru toate capetele de acuzare", declara, atunci, Udrea în faţa judecătorilor.
Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins în luna octombrie, ca nefondat, recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, prin care Elena Udrea a solicitat anularea condamnării de şase ani de închisoare primită în dosarul "Gala Bute".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News